ARAD. Consiliul Local al municipiului Arad a admis scoaterea de pe ordinea de zi a proiectelor prin care urma să fie restructurat aparatul de specialitate al Primăriei Arad și a unor structuri adiacente. USR PLUS, prin grupul consilierilor locali pe care îi reprezintă, susține în continuare nevoia unei reforme administrative, dar aceasta să aibă „costuri sociale minime”.
Salariul minim în România a urcat cu aproape 8% începând cu 1 iulie 2015, ajungând la 1.050 lei (235 euro). România rămâne, însă, la coada veniturilor minime din UE, doar Bulgaria fiind sub noi, cu un salariu minim de 195 euro.
Prognosticul medicilor rămâne în continuare extrem de rezervat. Valentin Costea e ţinut în viaţă doar de aparate şi medicamente.
Mapamond
Un urangutan din Indonezia a fost văzut în timp ce îşi trata o rană cu o plantă medicinală, fiind pentru prima dată în lume când acest tip de comportament a fost observat la un animal sălbatic, potrivit AGERPRES.
Mapamond
Diplomaţia americană a condamnat vineri o recentă campanie de atacuri cibernetice în Europa şi a atribuit Rusiei responsabilitatea pentru aceste acţiuni, aşa cum au făcut deja guvernele german şi ceh, relatează AFP.
Mapamond
Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să forţeze ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP.
Mapamond
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens, relatează AFP.
Ştiri sportive
Comitetul Executiv al UEFA a autorizat cele 24 de echipe calificate la EURO 2024, turneu care va fi găzduit de Germania, să aibă loturi de 23-26 de jucători, a anunţat AFP, vineri, citând o sursă apropiată de această propunere.
România
Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu, a anunţat vineri că operaţiunile de umplere a surpării de pe strada 23 August au fost finalizate, urmând a fi executate operaţiuni de compactare a umpluturii.
Mapamond
O fabrică germană, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu masiv, potrivit Hotnews.ro.
1
Local
Unul dintre șoferii implicați în accidentul petrecut pe podul dintre Calea Iuliu Maniu și Calea Radnei avea dreptul de a conduce suspendat.