Tribunalul Timiş, instanţa care a hotărât arestarea preventivă a lui Nicolae Ioţcu, a motivat decizia de a-l aresta. Judecătorii spun că: „Având în vedere probele administrate în cursul urmăririi penale, instanţa consideră că în prezenta cauză există suficiente probe cu privire la o posibilă comitere de către inculpatul I.N.P. (n.r. Ioţcu Nicolae Petru) a unei fapte de corupție, probe care să convingă un observator independent că inculpatul este posibil să fi comis această faptă”.
Local
Un avion de pasageri vechi de patru decenii a fost adus pe aerodromul de la Şiria şi este vizibil de la drumul spre Cetatea Şiria, astfel că a devenit în ultimele zile atracţie pentru turişti şi localnici, proprietarii afirmând că vor amenaja un muzeu al aviaţiei în următoarele luni.
Local
Peste jumătate dintre părinții care muncesc în alte țări nu vin acasă de Sărbători. În zona de vest a țării, unul din șapte copii are cel puțin un părinte plecat în străinătate.
Advertorial
Advertorial. „Da, construim!”. Ăsta este mesajul președintelui Consiliului Județean către arădeni!
1
Local
Șeful IPJ Arad, Dan Stoicănescu, adjunctul Florin Turnagiu și șefa Serviciului Comunicații și Informatică Maria Grădinariu au prezentat bilanțul primului trimestru al anului și au vorbit despre eDAC.
Advertorial
Compania RETIM, liderul în gestionarea deșeurilor din județul Arad, aduce la cunoștința clienților și colaboratorilor săi informații referitoare la programul de lucru pentru data de 1 mai și perioada Sărbătorilor Pascale.
Local
Doi elevi de la Liceul Național de Informatică și Colegiul Național „Moise Nicoară” au obținut Medalii de Aur, iar unul de la Școala Gimnazială „Caius Iacob” a obținut Medalia de Argint.