Proiectul „Ora de nutriție” a ajuns la finalul celei de-a doua ediții, fiind primul astfel de proiect dedicat tinerilor, și mai ales liceenilor arădeni.
Proiectul „Ora de nutriție” își câștigă tot mai mult notorietatea în comunitatea tinerilor din Arad, fiind primul pe această tematică, pentru liceeni. Proiectul inițiat de echipa asociației Activ pentru Comunitate în anul 2015 a fost foarte popular în rândul tinerilor cărora ne-am adresat. Anul 2016 a fost un succes, deoarece am reușit dublarea numărului de beneficiari direcți ai activităților noastre, prin câștigarea unei finanțări prin Concursul Național de Proiecte de Tineret 2016, organizat de Ministerul Tineretului și Sportului.
Proiectul „Ora de nutriție”, inițiat de către Asociația Activ pentru Comunitate, crește din ce în ce mai mult, atingându-și scopul într-un mod eficient. Astfel, în perioada septembire – noiembrie 2016, vor fi desfășurate o altă serie de activități specifice, care sunt dedicate tinerilor – elevi și studenți – din municipiul și județul Arad.
Local
Mihnea-Ionuț Mateiu și Cristina Rucărean au obținut medii de peste 9,60, clasându-se pe locurile doi și trei, dintr-o promoție cu 192 de absolvenți.
UT Arad
IAȘI. UTA a trecut de „Poli” Iași, după o primă repriză slabă, însă o a doua așa cum ne-am dori întotdeauna. Antrenorul UTA-ei a recunoscut jocul modest din primele 45 de minute, iar victoria o pune și pe seama schimbărilor pe care le-a nimerit.
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
4
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
6
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.