Fosta șefă a biroului Centrului Local al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) Gurahonţ, condamnată pentru purtare abuzivă. Trei subalterni au depus plângeri împotriva șefei lor – la acea dată. Motivele: aceasta îi jignea, îi umilea, iar o angajată a suferit o depresie, urmare a comportamentului fostei șefe APIA Gurahonț față de ea.
ARAD. O femeie a fost trimisă în judecată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad în două dosare penale: unul legat de înşelăciune, iar celălalt legat de moartea unei persoane.
ARAD. La o zi după ce preşedintele CNAS l-a revocat din funcţie pe dr. Gheorghe Domşa, a fost emis un nou ordin pentru numirea persoanei care să-l înlocuiască pe dr. Domşa.
ARAD - De ieri, Viorica Graur, fosta şefă de cabinet a primarului Gheorghe Falcă, a preluat fâriele Poliţiei Comunitare. Graur va conduce instituţia până la organizarea unui concurs pe post, fotoliul fiindu-i oferit cu titlu de interimat.
Mapamond
Mii de persoane manifestează miercuri în Franța pentru a marca ziua de 1 Mai și accentuează mai multe probleme, scrie G4Media.ro.
Local
Pompierii au efectuat mai multe verificări și au fost constatate 24 deficiențe, sancționate cu 126 de mii de lei.
România
Femeia de 58 de ani a fost reținută de polițiști, după ce și-a înjunghiat fiul de 33 de ani în piept.
România
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua Internațională a Muncii, Ziua Muncii sau Ziua Internațională a Muncitorilor. Este sărbătorită în mai multe țări, inclusiv în România, unde este zi liberă legală. La origine stă o mișcare a sindicaliștilor din Chicago, care au cerut reducerea normei orare de muncă. Și-a pierdut caracterul festiv în majoritatea statelor, fiind în prezent o zi de petrecere, de ieșit la iarbă verde.
1
Local
În timpul unui flagrant, organizat de polițiștii de frontieră pentru a prinde mai mulți migranți și călăuzele acestora, doi dintre oamenii legii au fost înjunghiați de unul dintre suspecți. Aceștia au fost transportați de îndată la Spitalul Județean din Timișoara.
11
Local
Listele oficiale de candidați atât pentru Primăria Arad, Consiliul Local Municipal cât și pentru Consiliul Județean au fost depuse la birourile electorale.
România
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de o platformă locală de livrare, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită.