IPJ Arad informează că “în urma investigațiilor efectuate de polițiștii Serviciului de Investigarea Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, au fost efectuate 14 percheziții domiciliare, la persoane bănuite de contrabandă cu țigarete, fiind descoperite și indisponibilizate 400 de pachete cu țigarete netimbrate sau timbrate necorespunzător, 7.980 de lei și 10.900 de euro”.
ARAD. Sosesc, rând pe rând, suspecții, martorii și probele ridicate în urma perchezițiilor de amploare ce au avut loc astăzi dimineață în municipiul și județul Arad. Efective ale IGPR au sosit la Arad să efectueze perchezițiile în frunte chiar cu șeful Poliției Române, semn că treburile par a fi serioase de această dată.
TIMIŞOARA. Traficanţii de ţigări care au fost ridicaţi şi audiaţi în urmă cu o săptămână de procurorii DIICOT s-au bucurat când au văzut decizia Tribunalului Arad referitoare la măsurile preventive luate împotriva lor.
Local
Polițiștii le-au vorbit copiilor despre bullying, riscurile unor comportamente cu tendințe infracționale, consumul de alcool și droguri.
1
UT Arad
Elevii lui Mircea Rednic au câștigat cu 2-0, profitând și de evoluția slabă a moldovenilor.
3
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 28-04-2024 sunt următoarele:
Local
Poliștii arădeni au desfășurat, în weekendul de Florii, acțiuni de amploare în municipiu și județ, încheiate cu amenzi de peste 100 de mii de lei.
2
Local
ARAD. Un tânăr de 17 ani, suspectat că a furat un telefon în Gara din Arad, a fost identificat și reținut de polițiștii de la transporturi. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar poliția continuă documentarea activității sale infracționale.
Local
Zeci de producători locali, meşteşugari, bijutieri, cofetari şi brutari şi-au expus produsele în incinta Domeniului Regal.
3
Local
ARAD. Pompierii militari au fost solicitați să intervină duminică, în jurul orei 13:30, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din Vladimirescu.
UT Arad
FCSB merge în marea finală, după ce arădenii au condus 3-1, dar au pierdut 6-4!