ADVERTORIAL. Începutul de an aduce, ca de obicei, deschiderea perioadei de amenajări și construcții rezidențiale. FLUIDIX dă startul acestui sezon și vă așteaptă la cumpărături în zilele de luni: 12.03, 19.03, 26.03 și 2.04.2018, cu o reducere de 15%, indiferent de produsele achiziționate.
Incendiu, marți seara, la fosta fabrică de vopsele din Satu Nou, comuna Mișca. Deși hala care adăpostea în trecut fabrica este dezafectată acum, în interior se aflau resturi de ambalaje, cutii cu resturi de vopsele, un bazin în care se prepara vopseaua și un recipient de 60 de litri în care se află amoniac.
ARAD. Cine crede că ofertele de Black Friday s-au încheiat, se înşeală amarnic. Magazinul ColorPlus, de pe strada Liviu Rebreanu, numărul 68, anunţă că vineri arădenii care vor să îşi cumpere vopsele, tencuieli decorative, sisteme termoizolante, lacuri şi vopsele şi tehnici decorative sunt aşteptaţi la ColorPlus, acolo unde pot beneficia de reduceri de 15, 20 sau chiar 25 la sută din preţurile obişnuite.
UT Arad
Antrenroul lui „Poli” Iași, Tony Da Silva. „Trebuie să vedem bărbăția jucătorilor. Trebuie să avem cojones!” Mircea Rednic, mult mai ponderat, după ce UTA a scăpat de orice grijă.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție al Județului Arad a anunțat, în această dimineață, reținerea pentru 24 de de ore a lui Cosmin Mladin, după ce acesta a fost prins drogat la volan pe data de 9 aprilie.
Local
Navracsics Tibor – ministrul Dezvoltării Regionale din Ungaria, Kelemen Hunor – președintele UDMR, Marko Bela – fost președinte UDMR, alături de oficialitățile locale, au luat parte la evenimentul organizat sâmbătă, 27 aprilie, cu ocazia împlinirii a două decenii de la reamplasarea Statuii Libertății în centrul orașului Arad.
2
Mapamond
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza, relatează AFP.
România
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol, înmatriculată în Republica Moldova, s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
Mapamond
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa în campusul unei universităţi din Boston şi tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi imaginilor difuzate pe reţele de socializare de la faţa locului, relatează AFP.
1