Cinci medalii pentru CS Astra

De Leo Sfara
Cinci medalii pentru CS Astra
Mihai Mihuţ a obţinut titlul naţional individual, pe când Andrei Dudău a cedat inexplicabil în finală.

Luptătorii de greco-romane de la CS Astra şi-au „tăiat partea leului” la Campionatul Naţional Individual de seniori, ce a avut loc la Craiova, week-endul trecut. Elevii antrenaţi de Spiridon Stanciu au obţinut cinci medalii, una, de aur, una, de argint şi trei, de bronz.

În clasamentul pe echipe, CS Astra Arad a terminat pe ultimul loc al podiumului, însă la doar un punct de Dinamo (locul 2) şi la două puncte de campioana Steaua. De fapt, luptătorii arădeni au avut parte de un arbitraj ostil, care a favorizat Steaua.

Scontat şi scandalos

La categoria 66 kg., valorosul mihai Mihuţ (triplu campion naţional, campion balcanic, medaliat european şi mondial) l-a învins clar pe fostul vicecampion european, stelistul Giorgian Carpen.

În schimb, la cât. 59 kg., Andrei Dudău a pierdut inexplicabil şi inacceptabil în finală, în faţa juniorului Alexandru Trandafir (Steaua). Nu de alta, dar în semifinale, Dudău a trecut de campionul naţional al ultimelor două ediţii , Laurenţiu Macarei. A fost o înfrângere scandaloasă, care lasă loc de interpretări.

Alte două bronzuri

Alături de Laurenţiu Macarei, alţi doi sportivi de la CS Astra au obţinut medalii de bronz. Astfel, la cat. 85 kg, Dorin Pârvan a fost „ciupit” de arbitri, în meciul de intrare în finală, aşa că s-a muţumit cu poziţia a treia pe podium. Ultimul medaliat cu bronz a fost Sergiu Delinschi (cât. 75 kg.).

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase