Ciupe nu este de acord cu cei care consideră că prezenţa la referendum la Arad a fost una catastrofală, ci, dimpotrivă, demonstrează o creştere a USL comparativ cu rezultatele de la alegerile locale. „Dacă în condiţiile participării a 18 partide la alegeri, cu o campanie a primarilor, parlamentarilor, preşedinţilor de organizaţii, abia s-a ajuns la 52%, era clar că, în condiţiile boicotului PDL, nu se va ajunge nici măcar aproape de 50%. Conform unui calcul simplu, atât USL cât şi PDL au reuşit să scoată la vot maximum 16-18% din numărul total de alegători din judeţ, restul, până la 52%, fiind aduşi de către celelalte partide, în special PP-DD şi UDMR. Având în vedere faptul că PDL, UDMR şi PP-DD, care la Arad este aliatul PDL, au boicotat referendumul, putem spune fără să greşim că procentajul de peste 35% prezenţă la vot este în exclusivitate realizarea USL. Dealtfel, am fost singurii care am chemat oamenii la vot. Or, în economia alegerilor parlamentare, acest 35% se traduce prin peste 60% la alegeri. Totodată, dacă scădem PP-DD şi, mai ales UDMR, vom constata că PDL nu a reuşit să convingă mai mult de 5-6% din alegători să stea acasă, iar picajul continuă” , a declarat Ciupe.
Ciupe vede PDL in picaj
Reactualizat la:
ARAD.Conform calculelor consilierului Ionel Ciupe, PDL Arad a ajuns pe la 6% şi scade în continuare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
2
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.
Local
Patru agenți de poliție de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac sunt cercetați pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani pentru a permite intrarea în România a unor transporturi de porci din Ungaria, fără documentele legale. În dosar au fost efectuate, joi, 5 noiembrie, cinci percheziții domiciliare în județele Arad și Timiș.
România
Un proiect legislativ înregistrat la Parlament prevede că tinerii cu vârste cuprinse între 18-29 de ani care câștigă până la 4.000 de lei pe lună vor beneficia de ajutor pentru plata chiriei și de transport la jumătate de preț.
Local
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Arad au efectuat, joi, 5 noiembrie, 14 percheziții domiciliare în județele Arad și Cluj, într-un dosar de evaziune fiscală. Ancheta vizează o societate comercială ai cărei reprezentanți sunt suspectați că ar fi exploatat ilegal balast din albia râului Crișul Alb, fără ca operațiunile comerciale și veniturile obținute să fie înregistrate în documentele contabile.
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad primește vizita lui „U” Cluj în etapa a 6-a din LNBF, cu care a mai jucat un amical înaintea debutului sezonului.
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
Citiți principiile noastre de moderare aici!