Acțiunile au avut loc în cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române. Potrivit IPJ Arad, perchezițiile s-au desfășurat în localitățile Ineu, Bocsig, Galșa, Chișineu-Criș și în municipiul Cluj-Napoca.
Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, cercetările vizează infracțiunea de omisiune a evidențierii, în tot sau în parte, în actele contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate ori a veniturilor realizate, faptă prevăzută de Legea 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.
Anchetatorii susțin că, în 31 martie 2022, administratorul unei societăți comerciale ar fi extras ilegal balast din râul Crișul Alb. Există suspiciuni că activitatea de exploatare a agregatelor minerale s-ar fi desfășurat pe parcursul mai multor zile, într-un perimetru care nu fusese închiriat de Administrația Bazinală de Apă Crișuri pentru desfășurarea unor activități miniere.
Potrivit procurorilor, exploatarea nisipurilor și pietrișurilor din albiile minore ale râurilor necesită obținerea avizelor prevăzute de legislația în domeniul gospodăririi apelor și a permiselor de exploatare.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, urmând ca anchetatorii să stabilească întreaga activitate infracțională și eventualul prejudiciu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!