Compania lasă trei localităţi fără apă

De Alin Gherasim
1Comentariu
Compania lasă trei localităţi fără apă
Locuitorii din Vladimirescu, Cicir şi Mândruloc nu vor avea apă la robinet vreo 5-6 ore.

O nouă lucrare, o nouă sistare a furnizării apei potabile în comuna Vladimirescu. Marţi, 18 august, de la ora 9:00 şi până la ora 14:00, locuitorii din Vladimirescu, Cicir şi Mândruloc nu vor avea apă la robinet. Compania de Apă Arad anunţă că în perioada respectivă vor fi efectuate lucrări la reţea. „Întreruperea este necesară în vederea realizării lucrării de legătură a conductei reabilitate DN 315 din polietilenă, care deserveşte comuna Vladimirescu, la aducţiunea DN 600 de la Uzina de Apă II. Lucrarea este realizată din Fondul de Întreţinere, Înlocuire, Dezvoltare al Companiei de Apă Arad”, anunţă cei de la societate. Însă asta nu este singura veste proastă. Pentru că imediat după finalizarea lucrării şi reluarea furnizării apei, vor continua să fie anumite probleme pentru un timp.

„Pe lângă disconfortul creat de această întrerupere, cetăţenii vor constata şi colorarea apei, cauzată de schimbarea sensului de curgere si presiune scăzută în momentul refurnizării. Deoarece această perturbare nu va fi una de durată, recomandăm utilizatorilor să nu folosească apa în scopuri menajere până la limpezirea ei completă, dorind să îi asigurăm că, în momentul stabilizării debitului, apa va putea fi consumată cu încredere, ca şi până în prezent”, au mai spus cei de la Compania de Apă. Această întrerupere totală este a doua în doar o săptămână. Compania a lucrat şi săptămâna trecută la reţeaua din Vladimirescu, sistând în totalitate furnizarea apei potabile. De această dată, însă, întreruperea nu va fi aşa de lungă ca şi săptămâna trecută.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor