Copiii speciali în vizită la „ambasadorul săracilor”

Copiii speciali în vizită la „ambasadorul săracilor”
Sărbătoarea marelui ierarh Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului ierarh, prăznuit de Biserica Ortodoxă la 13 noiembrie, devine an de an un eveniment aşteptat cu bucurie duhovnicească de către toți credincioşii arădeni.

În contextul declarării anului 2015 – Anului omagial al parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii, Asociația Filantropia Arad, având binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, a desfășurat o activitate social-filantropică cu toți copiii Centrului de Zi „Nașterea Maicii Domnului” coordonat de către Sectorul Social Filantropic și Misionar al eparhiei arădene și cu copiii Centrului de Plasament Oituz – Arad, centru care face parte din structura organizatorică a Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Arad.
După Sfânta Liturghie săvârșită în Catedrala arhiepiscopală „Sfânta Treime” din municipiul Arad de către ierarhul arădean alături de un ales sobor de preoți, copiii s-au închinat în fața frumoasei racle de argint care adăpostește o părticică din moaştele Sfântului Ioan Hrisostom. După ce s-au închinat sfintelor moaște, copiii s-au rugat Sfântului Ioan Gură de Aur pentru înțelepciune, sănătate și pentru familia lor. Sfântul ierarh a fost un supranumit ,,ambasadorul săracilor” datorită faptului că a fost un organizator neîntrecut al asistenţei sociale, un iubitor și ajutător al copiilor sărmani și necăjiți. Copiii au aflat mai multe despre viața sfântului ierarh de la părintele consilier Gabriel Mariș, coordonatorul acestei activități. După ce s-au rugat în catedrală, aceștia au primit în dar iconițe, calendare și dulciuri din partea Arhiepiscopiei Aradului.
Activitatea s-a finalizat cu o delicioasă agapă la o cofetărie din oraș, unde copiii celor două centre sociale au putut să stabilească frumoase prietenii.
Asociația Filantropia Arad este o organizaţie non-guvernamentală fondată în anul 2012, sub patronajul Arhiepiscopiei Aradului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului. Centrul de zi „Nașterea Maicii Domnului” urmărește prevenirea excluderii sociale a copiilor din familiilor cu risc crescut de izolare socială sau aflate în incapacitate de a oferi condiții minimale de subzistentă, creștere și educație, printr-un program de servicii educaționale, sociale, psihologice și medicale oferite în cadrul centrului. Centrul oferă copiilor din medii defavorizate condiții de educație și „control social” după orele de școală.
Prin realizarea obiectivelor sale, Asociația Filantropia Arad urmărește să sprijine Biserica Ortodoxă Română în lucrarea ei social-filantropică săvârșită pentru oameni și comunitățile lor, în spiritul învățăturii creștine.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase