Crimele anului 2014, in judetul Arad

De Ioana Costas
La judecată Foto: FAN
La judecată Foto: FAN
Mai multe crime. Pe masa judecătorii au ajuns, în acest an, mai multe infracțiuni de omor, comparativ cu anul trecut.

ARAD. Patru infracțiuni de omor față de una singură. În acest an, pe masa Tribunalului Arad au ajuns 4 cauze de omor față de una în 2013. Și tot în acest an, judecătorii Tribunalului Arad au pronunțat, după 12 ani, pedeapsa maximă pentru comiterea infracțiunii de omor calificat: închisoare pe viață (în 2002 fiind pronunțată penultima pedeapsă de închisoare pe viață)!

Vorbim aici despre tânărul de 25 de ani care a săvârșit, în vara acestui an, crima de la Turnu. „Viețașul” a omorât o bătrână pentru 685 de lei, banii de pensie. A strangulat-o pe bătrână, până i-a fracturat sternul și oasele faringiene. Apoi, ca să-și șteargă urmele și ca să-i ducă pe anchetatori pe o pistă greșită, a dat drumul la aragaz, încercând să însceneze o scurgere de gaz. După ce s-a efectuat autopsia, s-a descoperit că bătrâna fusese violată. La două zile după comiterea faptei, tânărul a fost prins de polițiști în Baia Sprie, imediat după comiterea odioasei crime acesta fugind din Turnu.

Tot la judecată a ajuns și bărbatul care și-a omorât fosta soție, lovind-o în cap cu un satâr, crima având loc în casa femeii, situată din cartierul Aradul Nou, la începutul lunii septembrie. Bărbatul a recunoscut că și-a omorât fosta nevastă (n.r. cu care trăia în concubinaj) în urma unor discuții contradictorii. În fapt, el a fost cel care a sunat la 112 spunând că și-a ucis soția. Oamenii legii au găsit cadavrul femeii în pat. Vecinii celor doi au povestit că bărbatul era o fire violentă. Acest dosar se află pe rolul Tribunalului Arad, în așteptarea unei sentințe.

Crimă macabră

Un alt omor petrecut înm 2014 poate fi uşor numit o crimă macabră. Ne referim la crima de la Zăbrani, acolo unde, la sfârșitul acestei veri, o femeie și-a omorât fosta soacră (n.r. – cel mai probabil prin sugrumare), i-a înjunghiat mielul și l-a aruncat în foc și a tăiat gâtul câinelui cu un topor. Femeia, care suferea de afecțiuni psihice, a spus la aceea dată, că a omorât mielul pentru că „behăia”, iar câinele se uita „urât” la ea. Femeia a fost internată la psihiatrie și, cel mai probabil, va rămâne internată într-o unitate spitalicească de specialitate, deoarece există îndoieli serioase în ceea ce privea discernământul acesteia în momentul comiterii crimei.

Atacul din mall

Tot la primele înfățișări în fața judecătorilor Tribunalului Arad a ajuns un alt caz care poate fi etichetat drept grav chiar dacă nu vorbim aici de săvârşirea infracţiunii de omor. E vorba de reglarea de conturi cu săbii din parcarea mall-ului Atrium, de la sfârșitul lui iunie, când un tânăr a ajuns în stare gravă la spital după ce a fost tăiat cu o sabie. Victima a suferit răni grave la nivelul mâinii, medicii neștiind, la acel moment, dacă pot să-i salveze brațul sau nu. Au reușit, iar acum victima se judecă cu agresorul său . Acesta a fost arestat, imediat după producerea incidentului, pentru tentativă de omor.

Taguri: , , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !