Rezultat care mulţumeşte trupa lui Adrian Abrudean, în condiţiile în care oaspeţii au evoluat, timp de o repriză, în inferioritate numerică, Bozian (min. 47) fiind eliminat pentru presupuse injurii asdresate arbitrului Ştef din Tg. Mureş.
Cugirenii au deschis scorul prin Necşulescu min. 27, Crişul egalând prin Modan min. 80. Ambele echipe au avut oportunitatea de a înscrie golul decisiv, dar portarii au fost în mare formă.
Pentru Crişul Chişineu Criş au jucat: Dagău – Clej (min. 90, Lezeu), Pavel, Siminic, Suslak (min. 82, Ciornei), Piţ, Fl. Gîlcă, Ianc, Bozian, Modan, Matei (min. 81, Maghici).
„Bravo băieţi! Ne-aţi făcut un cadou minunat. Vă aşteptăm la petrecere!” – a fost mesajul managerul echipei Daniel Cherecheşi, care şi-a unit destinele cu aleasa inimii, Bianca şi l-a creştinat pe fiul lor, Daniel Tudor.
„Sunt mândru de băieţii mei care au jucat o repriză cu un om mai puţin, punctul fiind unul meritat. Cât priveşte gestul lui Bozian, acesta a recunoscut că a înjurat, dar nu arbitrul, ci o anumită fază de joc a echipei sale care nu a ieşit ” – a spus antrenorul Adrian Abrudean.
Citiți principiile noastre de moderare aici!