Un caz cel puţin curios! De asta au parte polițiștii arădeni, după ce vineri, 11 martie, în jurul orei 18.00, pe strada Liviu Rebreanu a fost descoperit, întins pe asfalt, în stare de inconștiență, un bărbat în vârstă de 39 de ani. Bărbatul a fost găsit pe jos, lângă autoturismul proprietate personală. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad a fost anunțat prin 112 despre cele întâmplate și a trimis o echipă pentru a investiga. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad au precizat pentru aradon că în acest caz se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate ceea ce i s-a întâmplat bărbatului. Bărbatul a fost transportat de urgență la un spital din Timișoara. Cazul poate fi elucidat dacă bărbatul îşi aminteşte şi poate da detalii despre ceea ce i s-a întâmplat vineri seara în Confecţii.
Din fericire, starea bărbatului este stabilă în aceste momente. Există însă două variante, neoficiale, ale întâmplării: una este că bărbatul ar fi fost lovit de un autoturism, iar șoferul a fugit de la locul faptei; a doua este că bărbatul ar fi fost bătut. Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, agresorul bărbatului ar fi un interlop care, în trecut, a fost condamnat la închisoare pentru şantaj şi mărturie mincinoasă.
Curiosul caz al bărbatului găsit inconștient lângă mașină
Curiosul caz al bărbatului găsit inconștient lângă mașină
Reactualizat la:
Un bărbat a fost găsit zăcând inconștient, întins pe jos, lângă mașină în cartierul Confecții. Bărbatul avea urme de lovituri în zona capului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, joi seara, că o decizie privind majorarea salariului minim pe economie în 2027 va fi luată după consultările cu sindicatele şi patronatele în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, care urmează să fie convocat în această lună, şi după definitivarea datelor fiscal-bugetare de către Ministerul Finanţelor.
Mapamond
Parchetul sârb a ordonat joi ca șeful serviciilor secrete ale țării, apropiat de puterea naționalistă la final de mandat, să fie interogat privind acuzațiile de ingerință în alegerile legislative care s-au soldat în octombrie cu victoria mișcării studențești, relatează AFP.
România
Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica.
România
Asociația 21 Decembrie 1989 îi solicită președintelui Nicușor Dan, într-o scrisoare deschisă, inițierea și susținerea unui demers instituțional pentru desecretizarea, digitalizarea și publicarea online a evidențelor privind persoanele care au făcut parte din structurile poliției politice comuniste sau au fost recrutate și au colaborat cu acestea în perioada 1945-1989.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
2
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!