DA, cu observatii, votului pe liste

De Simion Todoca
4Comentarii
Flavius Măduţa, Traian Igaş și Eusebiu Pistru Foto : JA
Flavius Măduţa, Traian Igaş și Eusebiu Pistru Foto : JA
Atât parlamentarii puterii cât şi ai opoziţiei sunt de acord cu votul pe liste de partid la alegerile parlamentare.

ARAD. Comisia de Cod Electoral a decis ca la alegerile parlamentare să se voteze pe liste de partid, cum a fost înainte de introducerea votului uninominal. Parlamentarii arădeni ai PSD şi PNL (atât foştii PDL-işti cât şi cei din vechiul PNL) sunt de acord cu reintroducerea vechiului sistem. Deputatul PSD Flavius Măduţa, deşi a fost ales uninominal, cu peste 50%, pleda chiar şi atunci pentru sistemul pe liste de partid şi nu şi-a schimbat opinia.

Fostul PDL-ist Eusebiu Pistru, câştigător şi el cu peste 50%, spune că, într-adevăr, votul pe liste ar fi de natură să contribuie la formarea unui Parlament mai calitativ şi mai puţin stufos, însă recunoaşte că ar fi preferat un sistem mixt, care să permită şi candidaturile pe persoană, în condiţiile în care aceasta este capabilă să obţină voturile necesare, pe baza valorii personale. Şi senatorul Traian Igaş, care spune că a fost un „fan” al votului uninominal şi-a reconsiderat poziţia, recunoscând că mai degrabă votul pe liste permite promovarea unor specialişti pe diferite domenii şi împiedică intrarea în Parlament a unora care au obţinut sub 15% din voturi, în timp ce unii cu 49% au rămas acasă. În ce priveşte finanţarea campaniilor electorale de către stat, toţi sunt de părere că ar fi o măsură bună.

Deputatul Măduţa chiar a iniţiat, alături de alţi colegi, un amendament pe care îl vor susţine la momentul votului în plen. Amendamentul, spune Măduţa, se referă la plafonarea sumelor cheltuite în campanie, ceea ce ar duce la eliminarea mitei electorale, dar şi la limitarea mijloacelor logistice de campanie, susceptibilă de a duce la campanii transparente şi mult mai decente.

În contrapondere, Eusebiu Pistru spune că ideile sunt bune, dar nu prea crede că vor fi şi puse în practică. De pildă, spune el, ce logică ar avea să sancţionezi un candidat care, din buzunarul propriu, ar cheltui mai mult decât plafonul?

Taguri: , , , ,


4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor