”Dalca Ștefan Petru,deputat, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 20 decembrie 2012 – 12 februarie 2013, întrucât a deținut, simultan, funcția de deputat și calitatea de administrator la S.C. MERCRO S.R.L”, se arată în Comunicatul ANI. „Nu sunt incompatibil, întrucât mi-am dat demisia din calitatea de administrator în termenul prevăzut de lege şi de Regulamentul Camerei Deputaţilor, adică 45 de zile”, spune Dalca. În cazul deputatului Ion Şcheau „enigma” este şi mai mare. „ Șcheau Ion, deputat, se află în stare de incompatibilitate începând cu data de 20 decembrie 2012, întrucât deține, simultan, funcția de deputat și calitatea de administrator la S.C. SUCCESS MINDSET S.R.L”. Total aiurea, spune Şcheau. „Conform unei adrese a Oficiului naţional al registrului comerţului, calitatea mea de administrator la S.C. Succes Mindset SRL a încetat în data de 06.09.2011. adică, pe vremea când nici nu mă gândeam să candidez! Am prezentat adresa inclusiv la ANI, aşa că nu-mi explic de ce m-au declarat incompatibil” spune Şcheau.
Dalca si Scheau sustin ca ANI spune lucruri trasnite declarandu-i incompatibili
ARAD. Printre cei 32 de parlamentari pe care ANI i-a declarat incompatibil figurează şi deputaţii arădeni Ştefan Petru Dalca şi Ion Şcheau. Amândoi susţin că afirmaţiile celor de la ANI sunt total neîntemeiate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
9
România
Noii miniștri din Guvernul Bolojan - Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) - au depus jurământul de învestitură, marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni.
Local
Un bărbat prins drogat și fără permis la volan a încercat să îl mituiască pe un polițist, pentru a scăpa de dosarul penal.
Local
Numărul pacienţilor cu afecțiuni respiratorii de sezon a crescut cu 40% faţă de săptămâna precedentă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!