De doua ori Maschio Gaspardo!

De Adriana Barbu
De doua ori Maschio Gaspardo!
Eveniment de excepţie la Chişineu Criş: preşedintele Maschio Gaspardo a anunţat dublarea capacităţii de producţie.

Arad. Veşti tot mai bune pentru Chişineu Criş. Şi vin tot din partea investitorilor preferaţi din localitate: italienii de la Maschio Gaspardo. Mega-fabrica de utilaje agricole se va extinde şi nu oricum ci va fi de două ori mai mare şi va angaja încă 250 de persoane! 10 milioane de euro se va investi în extinderea producţiei de la Chişineu Criş, iar rezultatele finale ale acestei dezvoltări fără precedent se vor vedea în maximum patru ani.

A venit preşedintele

Acestea sunt veştile cu care a venit la Chişineu Criş preşedintele Maschio Gaspardo, Egidio Maschio, dornic să viziteze fabrica, să vadă cu proprii ochi noile realizări (noua hală de 2000 mp), să discute cu primarul şi consilierii locali despre intenţiile companiei de a se extinde şi să dea mâna cu angajaţii fabricii (să-i salute pe cei vechi şi să-i cunoască pe cei noi).

A fost o zi ca în familie, însă într-o familie care numără peste 260 de membri, iar veştile au fost bune şi pentru familia Maschio care a aflat că aleşii şi primarul sunt dornici să îi sprijine pe mai departe în derularea viitoarelor investiţii (să le ofere terenul pentru dezvoltarea capacităţii de producţie).

După discuţiile cu aleşii din Criş, după sfinţirea noii hale, după un moment de reculegere pentru angajaţii care s-au stins din viaţă şi după ce toţi cei prezenţi au aflat veştile bune, toţi au luat masa împreună în hala nou ridicată de Maschio Gaspardo.

S-a cântat chiar şi imnul României, dar şi cel al Italiei, preşedintele Maschio Gaspardo arătându-le angajaţilor de la Criş cum e să fii patriot, au curs aplauzele pentru prietenii şi susţinătorii companiei iar atmosfera a fost destinsă.

Lăudaţi şi felicitaţi

„Maschio Gaspardo este o familie de familie”, a declarat Egidio Maschio, preşedintele companiei, care şi-a felicitat fiul, pe Mirco Maschio, pentru rezultatele excepţionale ale unităţii din România. Rezultate care vor duce la extinderea fabricii şi la dublarea numărului angajaţilor: de la 260, câţi sunt în prezent, la 500!

S-a vorbit mult despre succesul companiei de la Criş, primarul Gheorghe Burdan s-a ales cu felicitări pentru că a reuşit să-i ţină pe italieni în Criş (deşi prima lor intenţie a fost aceea de a ridica fabrica în Timişoara) şi pentru că îi va ţine tot în oraş şi cu extinderea capacităţii de producţie (le va oferi terenul pentru extindere şi probe de utilaje), deşi pe listă erau oraşe importante din Rusia. „Dacă astăzi suntem aici şi dacă vom rămâne tot aici, aceasta se datorează domnului primar”, a punctat preşedintele companiei. Nici Mirco Maschio nu a rămas nefelicitat de primar, pentru că a ales România şi că iubeşte să muncească aici.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !