Iată, însă, că Guvernul nu acordă în acest an credite sau fonduri nerambursabile pentru IMM care angajează şomeri, aceste finanţări existând în anii precedenţi, derulate prin bugetul asigurărilor sociale. Proiectul bugetului asigurărilor sociale de stat propus de Guvern pentru acest an prevede că în anul 2013 nu se acordă credite în condiţii avantajoase, respectiv fonduri nerambursabile prevăzute în Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă ”, afirmă deputatul arădean. Guvernul, mai spune Boghicevici, „consideră nefolositoare o lege promovată de PSD, prin Guvernul Năstase, la care eu am adus îmbunătăţiri…Dacă mai adăugăm alte măsuri anunţate de Guvernul Ponta, care pot împovăra IMM şi mai mult,vom asista nu la angajarea şomerilor, ci la îngroşarea rândurilor acestora”.
Dezamagire pentru IMM
Reactualizat la:
ARAD. „Întreprinderile Mici şi Mijlocii au reprezentat o temă preferată a USL, care în programul său de guvernare a anunţat sprijin multiplu pentru acest tip de agenţi economici.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
1
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!