În urma impactului unul dintre autoturisme a “pus la pământ” un indicator rutier, în timp ce celălalt VW Golf a ajuns pe spațiul verde. Reprezentanții IPJ Arad spun că cercetările efectuate de polițiști au scos la iveală faptul că una dintre cele două șoferițe nu a acordat prioritate celeilalte. “Din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că o femeie în vârstă de 42 de ani conducea un autoturism pe strada Andrei Mureșanu, și, ajungând la intersecția cu Bulevardul Revoluției nu a respectat semnificația indicatorului oprire, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de o tânără în vârstă de 23 de ani care se circula regulamentar pe Bulevardul Revoluției”, a declarat inspectorul Lorena Pîrvulescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.
Două autoturisme VW Golf s-au ciocnit la intersecția străzii Andrei Mureșanu cu Bulevardul Revoluției
Două autoturisme VW Golf s-au ciocnit la intersecția străzii Andrei Mureșanu cu Bulevardul Revoluției
Reactualizat la:
Două autoturisme VW Golf, înmatriculate în Arad, au intrat în coliziune sâmbătă după masa la intersecția străzii Andrei Mureșanu cu Bulevardul Revoluției. Accidentul s-a soldat cu rănirea celor două șoferițe și a unei tinere de 23 de ani, pasager pe scaunul din dreapta față în una dintre cele două mașini.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Călin Georgescu a fost audiat, joi, în Arestul Central, într-un nou dosar deschis de procurori, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale ar fi făcut salutul legionar la ieșirea dintr-o secție de poliție, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Evenimente
Din selecția festivalului fac parte „Necunoscuta”, „Jurnalul unei cameriste” şi „Crăciun amar”.
România
Loteria Română a transmis o plângere prealabilă primăriilor care au interzis jocurile de noroc în sediile sale, a informat, joi, primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu.
România
Turiștii care închiriază locuințe prin Airbnb nu vor mai fi obligați să schimbe lenjeria de pat, să spele vasele sau să ducă gunoiul înainte de plecare. Noile reguli ale platformei vor interzice gazdelor să impună astfel de sarcini, în condițiile în care taxa de curățenie trebuie să acopere pregătirea locuinței pentru următorii oaspeți.
Local
Ediția de anul acesta a Festivalului Internațional Toamna Muzicală Arădeană se va desfășura între 29 octombrie și 12 noiembrie 2026.
Local
Transportatorii care tranzitează Ungaria trebuie să țină cont de restricțiile de circulație instituite vineri, 23 octombrie, cu ocazia Zilei Revoluției Ungare. Măsurile vizează autovehiculele de transport marfă cu masa mai mare de 7,5 tone.
Local
Evenimentul a reunit specialiști din domeniul kinetoterapiei, recuperării medicale și medicinei, cu participare națională și internațională, oferind participanților oportunitatea de a descoperi abordări moderne, metode terapeutice și perspective interdisciplinare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!