Aceștia au cedat cu echipa gazdă CSȘ Sighetu Marmației, scor 73-93, și cu AlphaSport Sibiu, scor 63-84. Grație celor două succese din prima fază, arădenii continuă însă drumul spre turneul final.
Două sincope sub panoul Under 13
Două sincope sub panoul Under 13
136 de puncte au reușit, în cele două partide susținute în cadrul turneului secund din CN Under 13 la baschet masculin, micuții de la BC Valbon Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad, care a fost inaugurat vineri, se află într-o clădire istorică reabilitată cu şase milioane de euro, în care în urmă cu peste un secol a funcţionat prima şcoală evreiască din Transilvania.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Local
Hoțul nu a fost deocamdată identificat, el reușind să fugă la vederea echipajului Poliției Locale.
Local
Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, își exprimă regretul la trecerea în neființă a prof. univ. dr. Corneliu Pădurean.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!