Drum nou între Căpruţa şi Groşii Noi

De Alin Gherasim
Drum nou între Căpruţa şi Groşii Noi
Un drum lung de 11 kilometri a fost realizat pe fonduri europene.

Comunele şi oraşele din judeţul Arad au „simţit” că cea mai bună variantă de dezvoltare vine de la Uniunea Europeană. Aşa că administratorii lor s-au pus pe scris proiecte şi pe solicitat fonduri nerambursabile. La fel s-a întâmplat şi în comuna Bârzava, acolo unde primăria a prins un proiect european de un milion de euro pentru modernizarea drumului dintre satele Căpruţa şi Groşii Noi, lung de 11 kilometri.
Lucrările au demarat încă de anul trecut, iar acum sunt aproape gata. „Peste 90 la sută din lucrare este finalizată. În prezent, se mai lucrează la marcaje, indicatoare rutiere şi montarea parapetelor”, a spus Gabriel Faur, primarul comunei Bârzava. Proiectul a fost finanţat în proporţie de 100 la sută de Uniunea Europeană, aşa că primăria nu a trebuit să cheltuie niciun ban. Şi nu vorbim despre o simplă asfaltare, lucrarea fiind mult mai complexă. Practic, întreg drumul a fost refăcut, începând de la fundaţie şi până la stratul de asfalt. „Şoseaua este acum una modernă, iar maşinile locuitorilor celor care trec pe aici nu mai au de suferit. În plus, şi timpul petrecut pe acest drum a scăzut considerabil”, a mai spus Gabriel Faur, care a precizat şi faptul că proiectul a fost finalizat mai repede cu un an de zile decât s-a estimat.

Continuă asfaltările

Lucrările de modernizare a drumurilor din comuna Bârzava nu se opresc aici. În această toamnă vor fi demarate două noi proiecte. Unul se referă la modernizarea DC 83, care leagă satele Lalaşinţ şi Belotinţ, iar al doilea la asfaltarea străzilor din Monoroştia. „În ceea ce priveşte DC 83, noi putem asfalta doar 1,3 kilometri din lungimea drumului, restul aparţinând comunei Conop. Dacă vorbim despre asfaltările din Monoroştia, aici este vorba despre singura stradă neasfaltată, lungă de 1,5 kilometri”, a anunţat primarul comunei Bârzava.

În această toamnă

Lucrările menţionate mai sus vor demara în această toamnă. „Nu putem garanta că vom reuşi să le finalizăm anul acesta, totul depinde de condiţiile meteorologice. Însă, în cel mai rău caz, asfaltările vor fi finalizate în primăvara anului viitor”, a concluzionat Gabriel Faur.

20180419_112136

20180419_112415

20180419_114203

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !