Dulcele gust al victoriei

De Daniel Scridon
Dulcele gust al victoriei
Naţional Sebiş a bifat întâiul succes al sezonului în etapa cu numărul 3.

Şi-au încălzit „motoarele” mai greu. Vorbim despre noua echipă a Sebişului, creată după chipul şi asemănarea preşedintelui Cojocaru şi antrenorului Chiţa, iar întâiul succes stagional a venit în runda a treia, în deplasarea de la Giarmata.

A fost un joc dominat autoritar de „bancarii” de la poalele Munţilor Codru Moma, care pe lângă cele două reuşite au mai ratat numeroase ocazii şi au şi avut un gol anulat al lui Enciu, pe motiv că arbitrul nu fluierase executarea unei lovituri de colţ.

„Echipa noastră a dovedit caracter, a arătat atitudine. Fiecare din aceste atribute ar fi trebuit să se manifeste mai devreme, dar, până la urmă, încrederea de care au beneficiat jucătorii din partea mea a dat roade. Am dominat partida cap-coadă și nu s-a pus problema niciun moment învingătorului. După această victorie prefer să evidențiez echipa în întregul ei, pentru că efortul a fost colectiv. Un rezultat nu se raportează la reușitele unui singur jucător, căci fiecare este subordonat echipei”, a spus Alin Chiţa.

Au pus umărul la această victorie: Moroz – Poștoarcă, Bârsănel, Pintea, Dumitrache, Săulescu (Pîslaru), Sz. Vereș, Ruță, C. Vereș (Voinescu), Ionică (Susan), Enciu.

Cum s-a marcat?

Min. 66 – Mijlocaşul Ruţă înscrie cu un şut din colţul careului de 16 m, după o acţiune prelungită de atac a sebişenilor. Min. 89 – Contraatac tăios purtat de neobositul Ruţă, care îi pasează printre doi fundaşi căpitanului Enciu, care închide tabela, 0-2.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !