Elevul, consumator vulnerabil

De Eugen Rogojan
Elevul, consumator vulnerabil
A fost titlul conferinței desfășurate miercuri, de la ora 11, în sala festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară” din municipiu.

„Am ținut să ne mai întâlnim o dată înaintea sărbătorilor, însă într-un cadru mai special”, a spus inspectorul școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Arad, prof. dr. Anca Stoenescu, în deschiderea conferinței. Cadrul special al întâlnirii cu reprezentanții școlilor din Arad și cu câțiva elevi ai Colegiului, a fost dat de prezența în sală a lui Paul Anghel, director general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, care a susținut o conferință numită “Elevul consumator vulnerabil”.

Evenimentul a fost menit să faciliteze discuții și dezbateri pe tema vulnerabilității tinerilor – și nu numai – în fața unor stimuli exteriori aparent inofensivi și beneficii, cum ar fi telefoanele mobile, sau tehnicile de marketing ale agențiilor, de exemplu. „A fost o onoare să avem printre noi, ca invitat special la această conferință, pe domnul Paul Silviu Anghel, director general în cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor”, a declarat Anca Stoenescu.

Înainte de a se întâlni cu cei prezenți în sala festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară”, Paul Anghel a participat, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Arad, la o ședință de lucru comună IŞJ-ANPC.

La întâlnire au participat, printre alții, și reprezentanți ai Instituției Prefectului, ai celor două universități arădene, ai Oficiului pentru Protecția Consumatorului Arad, dar și primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !