Eur-Ar, targ de informare europeana

De Diana Dutu
La una din ediţiile precedente FOTO: D.D.
La una din ediţiile precedente FOTO: D.D.
ARAD. Astăzi, între orele 13.00-19.00, pe platoul din faţa Palatului Administrativ se desfăşoară cea de a patra ediţie a Târgului de Informare Europeană Eur-Ar.

„Obiectivul specific al acţiunii este informarea şi sensibilizarea arădenilor cu privire la cetăţenia europeană activă, politicile europene şi priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene. Cetăţenii Aradului vor beneficia de un pavilion special amenajat cu însemnele Europe Direct Arad, de unde pot obţine informaţii actualizate cu privire la instituţiile europene, priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene. Cei interesaţi pot beneficia de materiale promoţionale, pliante, publicaţii, iar copiii care vor vizita standul de informare vor beneficia de o tombolă europeană, cu materiale promoționale, rechizite și alte simboluri” – spune Alina Mrejeru, coordonator Europe Direct Arad.

Aşadar, arădenii interesaţi problematica europeană se pot informa la Târgul Eur-Ar, din faţa Palatului Administrativ. Special pentru ei sunt organizate pavilioane cu ateliere de pictură, iar voluntari ai DDAC vor face picturi pe față și vor organiza jocuri interactive europene. Totul, între orele 13.00 -19.00.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !