„Familia Tót” merge la Galați

De Adriana Barbu
„Familia Tót” merge la Galați
© „Familia Tót”, în spectacol FOTO: FAN
Teatrul Clasic din Arad va fi prezent în cadrul Festivalului Național de Comedie de la Galați.

Teatrul, în deplasare prin țară. „Familia Tót”, de Örkény István, în regia Sânzianei Stoican și scenografia lui Valentin Vârlan este spectacolul pe care actorii Zoltan Lovas, Angela Petrean Varjasi, Andrei Elek, Cecilia Lucanu Donat și Carmen Vlaga Bogdan îl vor juca în cadrul celei de a XXXI-a ediții a Festivalului Național de Comedie de la Galați, eveniment care se va desfășura în perioada 4 – 13 octombrie 2019 și care reunește peste 250 de artiști din România și Republica Moldova.

În cadrul festivalului vor fi acordate cinci premii: premiul pentru cel mai bun actor în rol principal (masculin sau feminin), premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar (masculin sau feminin); premiul pentru cea mai bună regie, premiul pentru cea mai bună scenografie și Marele Premiu.

Juriul din acest an este format din: actriţa Catrinel Dumitrescu (Teatrul Nottara București), actorul Nicu Mihoc (director artistic al Companiei „Liviu Rebreanu” a Teatrului Naţional Târgu Mureş) şi prof.univ.dr. Mircea Morariu – critic de teatru.

Reprezentația spectacolului arădean, spectacol prezentat cu acordul Agenției „Proscenium Szerzői Ügynökség”, este programată pentru sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 19.00.

Care sunt țintele acestui festival la care participă și arădenii?„Festivalul Naţional de Comedie, de la an la an, are această provocare – de a aduce spectacole de comedie extrem de diverse şi extrem de moderne şi cred că şi anul acesta selecţia reflectă acest deziderat pe care noi ni l-am propus”, a precizat Florin Toma, directorul general al Teatrului Dramatic „Fani Tardini” – organizator al evenimentului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !