Firmele de leasing au perceput nelegal TVA

Firmele de leasing au perceput nelegal TVA
Două societăți de leasing au fost date în judecată pentru că percepeau nelegal TVA pentru taxele de poluare. Reclamanții au câștigat irevocabil.

ARAD. Veste foarte bună pentru cei care au cumpărat (și cumpără) autoturisme în leasing. Acum, mulțumită a două decizii irevocabile, una a Judecătoriei Constanța, a doua a Judecătoriei Cluj-Napoca, cei care achiziționează mașini în leasing nu vor mai plăti TVA refacturată. Practica a fost „adoptată” de două societăți de leasing, iar clienții le-au acționat în judecată. Au câștigat irevocabil: unul la Judecătoria Cluj-Napoca, altul la Constanța. Avocatul arădean Cosmin Costaș explică, pe scurt, mecanismul: „ Ideea esențială e aceea că cei de la societatea de leasing percep nelegal TVA pentru taxele de poluare sau, mai recent, pentru timbrul de mediu pe care-l refactureaza clienților, iar asta se traduce în sume consistente plătite aiurea la bugetul de stat. Faptul că cele două instanțe (Judecătoria Cluj și Judecătoria Constanța) au pronunțat hotărâri irevocabile dovedeşte ceea ce au făcut firmele de leasing. În fapt, judecătorii au aplicat hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene, care menționează expres că nu poate fi aplicat TVA pentru impozitele sau taxele de acest tip”, precizează avocatul Cosmin Costaș.

Unul dintre cei doi reclamanți a arătat faptul că „pârâta a emis către reclamant factura nr. 22…, în cuprinsul căreia, pe lângă taxa de poluare achitată de pârâtă pentru înmatricularea autoturismului, s-a menționat suma de 943,92 lei reprezentând TVA. Reclamantul a arătat că plata timbrului de mediu nu este o operațiune impozabilă căreia nu i se poate adăuga TVA, care reprezintă o taxă generală pe consum. S-a mai susținut de către reclamant că, având în vedere că a efectuat o plată nedatorată, este în drept să solicite și dobânda legală aferentă sumei de 943,92 lei de la data plătii acesteia, pârâta fiind de drept în întârziere”.

Ce a susținut societatea de leasing

În schimb, societatea de leasing a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată și a arătat că „taxa de poluare reprezintă o cheltuială accesorie a contractului de leasing, motiv pentru care, conform art.137 Cod fiscal și normelor de aplicare, taxa de poluare refacturată de la clienți se include în baza de impozitare a TVA”.

Motivarea instanței

Având în vedere motivele expuse de către cele două părți, Judecătoria Constanța a reținut: „Analizând dacă reclamantul datora pârâtei suma de 943,92 lei, reprezentând TVA la taxa de timbru de mediu, instanța reține că această sumă a fost facturată de pârâtă cu încălcarea dispozițiilor legale privind obligativitatea plății TVA, motiv pentru care reclamantul nu datora pârâtei această sumă. În acest sens, instanța a reținut că, deși pârâta era înregistrată ca plătitor de TVA, aceasta nu avea obligația de a achita TVA la suma reprezentând taxă de poluare. Instanța a mai reținut că art. 78 din Directiva 2006/112/CE, așa cum a fost interpretată de Curtea Europeană de Justiție, poate fi invocată în fața prezentei instanțe, întrucât pe de o parte este clară, precisă și necondiționată și pe de altă parte a fost transpusă greșit prin normele de aplicare ale Codului fiscale (art. 137 alin. 7) în dreptul intern și produce un prejudiciu reclamantului”.

În concluzie, instanța a precizat reprezentanților societății de leasing că acesta nu avea obligația să plătească statului TVA la suma reprezentând taxă de poluare, motiv pentru care aceasta nu avea temei să solicite recuperarea acestei sume de la reclamant.

La final, instanța a decis: „Față de aceste considerente, instanța va admite în parte cererea și va obliga pârâta la plata către reclamant a sumei de 943,92 lei precum și a dobânzii legale calculate la debitul principal până la data achitării integrale a debitului”.

312 lei recuperați la Cluj-Napoca

În ceea ce privește acțiunea intentată la Judecătoria Cluj-Napoca, împotriva unei alte societăți de leasing, invocând aceleași motive, reclamantul a reușit să-și recupereze 312,24 lei reprezentând TVA nedatorat, precum și dobânda legală aferentă până la restituirea efectivă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !