El este cercetat pentru trafic de influenţă de către procurorii arădeni în cazul „mitei de la bacalaureat”. Potrivit anchetatorilor, Spânu a fost implicat, alături de alte două cadre didactice într-un scandal de proporţii în care cei trei sunt suspectaţi de a fi luat mită de la părinţii elevilor pentru a facilita obţinerea unor note mai bune la examenele scrise. Din casele celor trei suspecţi au fost ridicate mai multe probe printre care listele cu numele a 20 de elevi, pixuri special precum şi suma de 10.000 de euro.
Fostul inspector general adjunct, arest la domiciliu
Reactualizat la:
ARAD. Luni seara, judecătorii arădeni au decis ca Mihai Spânu, fostul inspector şcolar general adjunct, să fie cercetat în stare de arest la domiciliu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
6
România
În urma trecerii la ora de vară ziua de duminică devine cea mai scurtă zi din an, 23 de ore.
Local
Liberalii „atacă” Primăria Lipova cu Cristina Ciorogar, un „politician harnic”, după cum o recomandă conducerea PNL.
România
Cinci bărbați au fost reținuti de autorități după ce ar fi atras în locuințele pe care le aveau închiriate în Capitală mai multe victime, prin intermediul unor anunțuri postate online, sub pretextul oferirii de servicii sexuale.
România
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş.
România
Sculptura „Hidra”, realizată de Costin Ioniţă, a fost adjudecată, joi seara, la preţul de 10.000 de euro la prima licitaţie de sculptură de anul acesta organizată de Artmark, la sediul Galeriilor casei de licitaţie şi online.
Mapamond
Forţele ruse au atacat vineri dimineaţa obiective de infrastructură critică din districtul Kamianske, în apropierea oraşului Dnipro din centrul Ucrainei, cel puţin o persoană fiind rănită, informează dpa, citându-l pe guvernatorul regional.
Advertorial
ADVERTORIAL. De 10 ani, Centrele ESTET PRO își răsfață clienții cu cele mai noi și performante tehnologii non-invazive de estetică facială, remodelare corporală și epilare definitivă profesională.
Mapamond
Aproape toţi pasagerii dintr-un autobuz, 45 de persoane, şi-au pierdut viaţa joi în Africa de Sud într-un accident rutier grav, după ce vehiculul în care se aflau a căzut de pe un pod, de la aproximativ 50 de metri, relatează AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!