ARAD. Vineri, 25 aprilie, cu prilejul vizitei vicepremierului României, Kelemen Hunor, la Arad, pentru a sărbători zece ani de la reamplasarea „Statuii Libertăţii” în municipiul nostru, s-au descâlcit, cât de cât, şi iţele dispariţiei Monumentului Marii Uniri, cu sculptor cu tot. Sau, dacă vreţi, s-au încâlcit şi mai rău. Întrebat, de către Jurnal arădean, dacă ştie care este situaţia actuală a monumentului, pentru care el, ca ministru al Culturii în Guvernul Boc a plătit zece milioane de lei iniţial şi restul până la peste trei milioane de euro, Kelemen Hunor, fost şi actual ministru al Culturii, a răspuns că monumentul este în China. Unde anume, nu ştie, dar că este pregătit un dosar şi, dacă există elemente de Cod Penal, Ministerul va face plângere penală împotriva sculptorului Codrea. La un an şi jumătate de la termenul în care trebuia inaugurat, conform contractului, monumentul !Când l-am întrebat a cincea oară dacă domnia sa, ca ministru care a dat banii, consideră că există acele elemente, a spus că el nu ştie, dar juriştii ministerului vor decide !Trecem peste momentele în care domnia sa şi Levente Bognar au încercat să schimbe subiectul-repezindu-mă după modelul „dumneata eşti salariat- şi precizăm că dl ministru a explicat că nu ministerul este vinovat că sculptorul a încălcat contractul şi că- halucinant!- l-a crezut de bună credinţă şi l-a plătit şi după ce expirase termenul de predare a lucrării, în baza unei simple declaraţii că lucrarea este definitivată şi trebuie plătită ultima transă !”În contract nu scria unde se realizează lucrarea, dar, ulterior sculptorul a spus că a schimbat locaţia şi este gata, în China”. Citatul este aproximativ, dar înregistrările pot demonstra că asta a spus.E drept, a spus şi că „pe mine nu m-a convins Florin Codre”. Atunci, dacă nu l-a convins, de ce l-a mai plătit şi după ce nu respectase condiţiile contractului ?Ca să fim corecţi până la capăt, a răspuns că „eu chiar mi-am dorit foarte mult ca acest monument să existe în Arad şi nu am mai ţinut cont de amănunte”. Repet, citatul este aproximativ. Rugat să detalieze, ministrul a explicat : „negocierile au început în 2007, concursul şi selecţia având loc în guvernarea Tăriceanu. A fost o decizie corectă, iar comisia care a negociat preţul a obţinut un preţ corect. În mandatul meu, contractul a fost prelungit în termeni legali. Am achitat zece milioane de lei, pe baza declaraţiei sculptorului că monumentul este gata şi urmează să fie amplasat în Arad. După ce ne-am achitat de datorie, sculptorul a modificat datele contractului, trecând peste etapele intermediare, dar noi nu am ştiut acest lucru”. Sigur, dl.ministru are dreptate atunci când spune că s-a schimbat guvernarea şi, fiind schimbat şi el, nu prea mai avea ce să facă. Problema este că, tot cu el în frunte, Ministerul Culturii (României) are o „gaură” de peste trei milioane de euro. (Nu aş fi făcut această paranteză dacă domnul ministru nu mi-ar fi spus, mucalit, că se va consulta cu juriştii ministerului, nu cu cei ai UDMR. Tocmai din acest motiv nu am scris că UDMR se spală pe mâini, ci ministrul). Revenind, vrea sau nu vrea ministerul să-şi recupereze banii şi să afle cu cine i-a împărţit Codre ?Aşteptăm răspunsul ministrului, care a spus că aşteaptă decizia instanţei în procesul comercial intentat de către fostul ministru Haşoti. Cu precizarea că dl. ministru al Culturii (României) şi-a adus aminte că Monumentul Marii Uniri trebuia inaugurat la Arad „parcă, prin decembrie”. Spre aducere aminte : de 1 decembrie, Ziua naţională a ROMÂNIEI ! Şi nu a fost inaugurat !
Hunor „scalda” Marea Unire
Ministrul Culturii, Hunor Kelemen, a plătit milioane de euro pentru un monument care nu există, dar nu ştie dacă va depune plângere penală !
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Primăria Municipiului Arad a premiat, săptămâna aceasta, performanța în educație.
ARADON Sport local
ARAD. Federația Română de Fotbal, prin Asociația Județeană de Fotbal Arad organizează faza județeană a competiției Cupa Satelor Penny, ediția 2025 – 2026, adresată echipelor de copii din satele și comunele județului Arad.
Local
Scriitoarea Dida Codreanu readuce în atenția publicului povestea arhitectului Ludovic Szantay, printr-o piesă de teatru.
Local
Potrivit ANI, Maurieana-Liliana Barbura, membru supleant în consiliul de administrație al Spitalului de Boli Cronice Sebiș, reprezentant al Consiliului Local Sebiș, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, ca urmare a exercitării simultane a unei funcții de conducere într-un partid politic.
Local
Bărbatul susține că a filmat gândacii zilele trecute, în secția Medicină Internă din cadrul SCJU. Reprezentanții SCJU Arad au declarat că programul de dezinsecție a fost respectat.
Local
Zeci de copii și adulți au ajuns la spital într-o singură săptămână, iar după efectuarea investigațiilor medicale, s-a impus internarea a 39 de pacienți, dintre care 28 sunt minori, iar 11 adulți.
Mapamond
Președintele Vladimir Putin a afirmat miercuri că, în cazul în care diplomația va eșua, armata rusă va cuceri pe cale militară ceea ce el a numit „teritorii rusești istorice” din Ucraina, referindu-se la cele patru regiuni ucrainene anexate de Moscova, informează EFE.
România
Tribunalul București a decis miercuri arestarea preventivă pentru 30 de zile a fostului ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc, într-un dosar în care este acuzat de DNA că ar fi intermediat o mită de peste un milion de lei pentru directorul general al Registrului Auto Român (RAR).
Citiți principiile noastre de moderare aici!