„Conform statutului, alegerile se pot desfăşura pe etape, în prima alegându-se doar preşedintele, prim-vicepreşedinţii şi secretarul general, cum s-a întâmplat şi în acest caz”. Totuşi, adaugă Igaş, nu a fost respectată decizia Biroului Permanent Judeţean privind dreptul de vot doar pentru membrii cu cotizaţia plătită la zi. Or, spune el, în niciun caz în municipiu nu sunt 1.700 de membri cu cotizaţia la zi”(de fapt, fostul preşedinte municipal, Adrian Niţu, a anunţat că numărul total a delegaţilor este de 2.200, din care prezenţi 1.735- nn). În altă ordine de idei, senatorul zice că nu s-a supărat că a fost omis la capitolul „performanţe” ale PDL Arad. Mai exact, Iustin Cionca i-a felicitat pe PDL-işti pentru că „au dat un ministru”, respectiv Claudia Boghicevici.„Se mai întâmplă să uiţi când ai multe pe cap. Poate că nu a vrut să facă referire decât la cei care erau în sală”, a spus Igaş.
Igas: procedural, alegerile au fost corecte
Reactualizat la:
ARAD. În calitate de secretar executiv al PDL la nivel naţional, senatorul Traian Igaş spune că alegerile la organizaţia municipală au respectat prevederile statutare.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
A fost „Gala Premiilor Academice 2025” la Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad.
România
Judecătorul Laurențiu Ionel Beșu, care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder, a promovat marți interviul susținut la Consiliul Superior al Magistraturii și urmează să activeze ca procuror.
România
Fostul judecător Cristi Danileț solicită șefei Instanței supreme, Lia Savonea, să demisioneze din magistratură, acuzând-o că i-a încălcat drepturile atunci când l-a sancționat în anul 2019 pentru delict de opinie.
România
Vlad Pascu, șoferul drogat care în august 2023 a accidentat mortal doi tineri și a rănit alți trei în localitatea 2 Mai, rămâne cu pedeapsa de 10 ani închisoare, după ce Instanța supremă i-a respins marți recursul în casație, o cale extraordinară de atac prin care tânărul încerca să obțină o reducere a condamnării.
Mapamond
Rusia a declarat postul de radio-televiziune internaţional Deutsche Welle „organizație indezirabilă”
Rusia a declarat „organizație indezirabilă” postul de radio-televiziune internațional german Deutsche Welle (DW), interzicându-i practic activitățile în țară, pe fondul tensiunilor crescute dintre Moscova și Berlin din cauza conflictului din Ucraina, informează marți AFP.
Mapamond
Apărarea flancului estic al Uniunii Europene trebuie să fie o prioritate din cauza amenințării rusești, au declarat marți liderii a opt țări din nordul și estul Europei, inclusiv România, la un summit de la Helsinki.
Evenimente
Sâmbătă, 27 decembrie, pe scena din Piața Catedralei, formația va marca 40 de ani de activitate artistică.
3
România
Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost adus marți la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiat într-un dosar de corupție.
Local
Parlamentarii USR Arad, Adrian Wiener și Răzvan Anghel, au luat poziție visavis de dezvăluirile privind sistemul de justiție.
Citiți principiile noastre de moderare aici!