Strict în acest interval, conducerea organizaţiilor din teritoriu este extrem de stufoasă. Astfel, generalul Avram Cătănici şi Dorin Filip, fost preşedinte interimar al PPDD Arad, sunt copreşedinţi, dar mai există şi un preşedinte executiv, în persoana deputatului Ştefan Dalca. Aceasta, deşi el fusese exclus din PPDD şi înfiinţase deja un alt partid, la care a renunţat a doua zi după fuziunea PPDD-UNPR. Apoi, Gheorghe Tănase, fost preşedinte al UNPR Arad, rămâne preşedinte executiv. Urmează completarea Biroului Judeţean Executiv, în care vor mai fi cooptaţi şi alţi foşti lideri ai PPDD, printre care Silviu Dimofte, fost preşedinte interimar. Completarea se va face după ce se va încheia şcoala de vară de la Costineşti- 27-30 august- la care vor participa nouă arădeni, în frunte cu Cătănici. Termenul de 90 de zile curge din 29 iunie, când a fost semnat protocolul de fuziune, astfel că în octombrie, sub o formă sau alta, UNPR Arad va avea o conducere structurală de partid unic, nu similară cu aceea a unei alianţe
Inflaţie de şefi, pe un trimestru, la UNPR
Protocolul de fuziune UNPR-PPDD prevede o perioadă de 90 de zile în care să se „aşeze” lucrurile în teritoriu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 14-12-2025 sunt următoarele:
Mapamond
Autoritățile germane au anunțat că au dejucat un atentat care viza un târg de Crăciun din Bavaria, unde cinci persoane sunt suspectate că pregăteau un atac cu mașină-capcană, de inspirație islamistă. Suspecții au fost arestați și plasați în detenție, conform Agerpres.
Mapamond
Un atac armat a avut loc sâmbătă după-amiază la Universitatea Brown din Statele Unite. Acesta s-a soldat cu moartea a doi studenți și rănirea altor nouă persoane. Incidentul a avut loc în timp ce studenții susțineau examene. Autoritățile americane au mobilizat peste 400 de polițiști pentru a-l prinde pe atacator.
Local
Nădlacul a fost zilele acestea gazda evenimentelor de amploare realizate de Biroul Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!