Înoată la Jocurile Europene!

De Daniel Scridon
Înoată la Jocurile Europene!
Arădeanul Gabriel Sonoc (18 ani) va concura în patru probe la Baku.

ARAD. Veste excelentă pentru înotul arădean. Gabriel Sonoc a fost inclus în lotul României pentru Jocurile Europene de nataţie de la Baku (Azerbaidjan), după ce şi-a îmbunătăţit recordurile personale la 50m liber, 100m liber şi 100m fluture în cadrul Campionatelor Balcanice de înot pentru juniori desfăşurate la Oradea. Sportivul antrenat de prof. Sebastian Lucaci (Liceul cu Program Sportiv) a făcut parte din ştafeta câştigătoare la 4X100m liber şi din cvartetul medaliat cu argint la 4X100m mixt.
În cadrul Jocurilor Europene de la Baku, competiţie de anvergură, aflată la prima ediţie, gândită după formatul Jocurilor Olimpice, ca o întrecere pluridisciplinară, organizată o dată la patru ani, Sonoc va lua startul în patru probe: 50m, 100m şi 200m – procedeul liber şi 50m fluture.

De amorul artei

Chiar şi în condiţii de pregătire vitrege, neajutaţi de lege, „copii lui Lucaci” fac performanţă în bazin. De amorul artei. „La CSŞ-uri şi LPS-uri, cluburi care aparţin de Ministerul Învăţământului, s-au scos prin lege premierile. La CSM–uri, în schimb, sportivii, în funcţie de valore, au indemnizaţie lunară până la 750 lei. La noi nu există aşa ceva“, punctează Lucaci.
Norocul lui Gabriel Sonoc este că figurează pe lista de Burse COSR pe 2015, conform site-ului Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern. „Gabi are bursă de la Comitetul Olimpic Român în urma rezultatelor foarte bune avute la Central European Meeting, Belgrad, 2013, unde a câştigat două medalii de bronz cu echipa României de ştafetă. Bursa constă într-o masă zilnică la cantina unde este elev, vitamine şi medicamentaţie pentru efort. Nu primeşte bani în mână, dar tot este un ajutor“, spune tehnicianul.

Trei sub tricolor

Gabriel Sonoc face parte dintr-o grupă de înotători de valoare a LPS Arad, care îi include pe Ionuţ Sărac (specialist al procedeului bras) şi Andrei Simon (înotător de mixt, proba sa preferată fiind 200m mixt). „Te ajută enorm în antrenament să ai o grupă omogenă în care există concurenţă“ – a spus prof. Lucaci.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase