29 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad au donat sânge, gestul lor urmând să fie adoptat şi de alţi colegi. La acțiune s-au înscris voluntar și au donat sânge 29 jandarmi iar, în perioada următoare, şi alţi colegi, care nu au putut fi prezenți azi la sediul inspectoratului, vor participa la acţiunile de acest gen care vor avea loc și în alte localități din judeţ. Prin aceste activități cu caracter umanitar, jandarmii fac cunoscută implicarea lor în sprijinul persoanelor a căror sănătate depinde de un simplu gest, acela al donării de sânge”, a declarat maiorul Emilia Fînaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad.
Jandarmii arădeni au donat sânge
Jandarmii arădeni au donat sânge
Reactualizat la:
Au sărit în ajutor! La câteva zile după ce Centrul de Transfuzie Sanguină a făcut un apel public către arădeni să doneze sânge, jandarmii au luat atitudine.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan a fost primit, miercuri, de Regele Charles al III-lea.
România
Coaliția de guvernare, reunită miercuri la Palatul Victoria, a anunțat că a ajuns la un acord în privința creșterii salariului minim la 4.325 de lei începând cu 1 iulie 2026.
Local
Pentru că nu şi-au îngrijit imobilele în care locuiesc, proprietarii acestora vor plăti impozite mai mari de anul viitor.
Local
Un accident rutier grav, soldat cu decesul unei persoane, s-a produs miercuri după-amiază, în jurul orei 18:00, în localitatea Călugăreni. În eveniment au fost implicate două autoturisme.
Local
Primăria Municipiului Arad a premiat, săptămâna aceasta, performanța în educație.
ARADON Sport local
ARAD. Federația Română de Fotbal, prin Asociația Județeană de Fotbal Arad organizează faza județeană a competiției Cupa Satelor Penny, ediția 2025 – 2026, adresată echipelor de copii din satele și comunele județului Arad.
Local
Scriitoarea Dida Codreanu readuce în atenția publicului povestea arhitectului Ludovic Szantay, printr-o piesă de teatru.
Local
Potrivit ANI, Maurieana-Liliana Barbura, membru supleant în consiliul de administrație al Spitalului de Boli Cronice Sebiș, reprezentant al Consiliului Local Sebiș, s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate, ca urmare a exercitării simultane a unei funcții de conducere într-un partid politic.
Citiți principiile noastre de moderare aici!