La sediul din Vladimirescu jandarmii au deschis larg porţile unităţii şi i-au primit pe toţi arădenii, cu mic, cu mare, să le viziteze sediul, tehnica din dotare şi materialele de intervenţie. Zeci de copii au trecut pragul Jandarmeriei, iar oamenii legii nu au rămas datori. Au organizat mai multe exerciţii prin care au simulat diverse scenarii. De departe, exerciţiul cu câinii din dotare a fost cel mai gustat de publicul prezent la eveniment. Arădenii au mai putut asista la alte scenarii, cum ar fi reţinerea unei persoane care a spart o bancă sau o intervenţie pentru reţinerea unei persoane care a tras cu pistolul spre oameni. La final, vizitatorii au fost chemaţi să vizioneze un filmuleţ în care au fost descrise şi prezentate misiunile şi activităţile instituţiei.
Jandarmii au făcut spectacol de ziua lor
ARAD. Jandarmeria Română a împlinit 165 de ani. Iar acest lucru a fost sărbătorit şi de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un italian stabilit în Arad a participat la un concurs extrem în Italia, reprezentând orașul nostru chiar în țara lui de baștină.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-12-2025 sunt următoarele:
România
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
2
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Citiți principiile noastre de moderare aici!