La sărbătoarea pârnăvenilor

De Vasile Filip
4Comentarii
La sărbătoarea pârnăvenilor
A VI-a ediție a Zilelor Cartierului Pârneava, într-un week-end însorit de toamnă târzie.

Ediţia din acest an a „Zilelor Cartierului Pârneava”, sărbătoare organizată de Primăria Municipiului Arad, Centrul Municipal de Cultură Arad și Asociația Pârnăvenilor, a început ieri cu mai multe manifestări sportive – competiții de fotbal și volei pe terenul de sport al Școlii Gimnaziale „Iosif Moldovan”, dar și o întâlnire cu Flavius Domide, personalitate sportivă a cartierului arădean.
Astăzi, de la ora 10, la Casa Națională (fosta Casă Puskin) a avut loc „Întâlnirea pârnăvenilor”. Aceasta a fost moderată de prof. univ. dr. Corneliu Pădurean, președintele asociației pârnăvenilor, care a prezentat invitații la cea de a VI-a ediție. Au adresat cuvinte de salut IPS Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, conf. univ. dr. Adrian Nițu, unul dintre inițiatorii sărbătorii (pe atunci deputat în Parlamentul României) și Ramona Creț, director adjunct al Centrului Municipal de Cultură. S-a continuat cu scurte evocări ale unor file din trecutul Pârnevei și al pârnăvenilor. Pr. Pavel Teodor a vorbit despre ridicarea Catedralei Vechi (târnosită în urmă cu 150 de ani) și care a fost biserică a cartierului Pârneava. Ioan Tuleu a evocat luptele de pe aeroportul Arad din august 1944. Iar prof. univ. dr. Corneliu Pădurean a reamintit de zborul lui Aurel Vlaicu peste cartierul Pârneava, în 1912.
Un moment deosebit a fost acela când profesori ai Școlii Gimnaziale Iosif Moldovan au fost distinși, în cadru festiv cu diplome de merit pentru implicarea în organizarea evenimentului.
Festivitățile au continuat cu un program artistic susținut, în curtea localului, de fluerașii de la Școala Gimnazială „Iosif Moldovan” și de Ansamblul de cântece și dansuri „Crăișorii Moților”.

Expoziţe culinară

Participanții la eveniment au putut admira și o expoziție de murături, conserve și cârnați și au avut ocazia să deguste produse tradiționale românești.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor