Mai greu decât arată scorul

De Daniel Scridon
Monique Reid
Monique Reid
Galben-albastrele de la Univ Goldiş ICIM au bifat a treia victorie în Liga Naţională.

Timp de 30 minute, gruparea din Alexandria a fost o „nucă” greu de spart. Noroc cu ultimul „sfert”, controlat cu autoritate de galben-albastre, care au avut o tripletă (Hadzovic – Reid – Dyer) în mare poftă de joc. Totul a fost mai uşor şi din cauza faptului că inepuizabila Chivu a obosit şi nu i-au mai intrat aruncările de la mare distanţă.
Scorul final dă impresia unui succes facil, dar cei aproape 400 spectatori prezenţi la Sala Sporturilor pot spune contrariul. Până la urmă importantă rămâne victoria, una dătătoare de moral înaintea startului unui nou sezon european, care se va produce la mijlocul săptămânii, la Ostrava (Cehia).

Un duel inedit

Preţ de câteva minute, în finalul ultimului „sfert” pe parchetul „Polivalentei” am asistat la un inedit duel, al surorilor Manea: Andra (Arad) versus Teodora (Alexandria). A trebuit să căutăm adânc în statistici să ne (re)amintim de un duel similar, astfel ajungând la perioada în care surorile Laura, respectiv, Anca Niţulescu erau adversare în jocurile în care Univ Goldiş ICIM era angrenată în primă ligă feminină.

Caseta tehnică

A fost: Univ Goldiş ICIM Arad – CSBT Alexandria 71-50 (pe sferturi: 18-13, 17-13, 16-15, 20-9). Marcatoare – Arad: Hadzovic 15 (3×3), Reid 15, Dyer 13, Laza 8 (1), Karakasevic 8, Gill 7, McCarthy 5. Au mai jucat: A. Manea, Mercea, Stoenescu. Alexandria: Chivu 20 (5), Brown 11, Vociu 8, Mihai 4, Arnold 3 (1), Alaiba 3 (1). Au mai jucat: Chelariu, Agache, Podar, T. Manea. JA-D.S.

Rezultate

În etapa a 6-a am mai consemnat următoarele rezultate: CSM Satu Mare – CSM Târgovişte 24-100, Rapid Bucureşti – Danzio Timişoara 52-60, Olimpia Braşov – CSU Alba Iulia 57-50, Univ Cluj – Sepsi Sf. Gheorghe 33-63, Phoenix Galaţi – a stat. Pe primele trei locuri: 1. Sepsi, 2. Alba Iulia, 3.Univ Goldiş ICIM.

Taguri: , , , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase