Martorii lipsă amână procesul poliţiştilor

De Ioana Costas
3Comentarii
Martorii lipsă amână procesul poliţiştilor
© Cauza se judecă pe rolul Tribunalului Arad Foto: JA
Procesul poliţiştilor judecaţi că au luat câte 200 de lei mită, amânat din cauza neprezentării unui martor.

Nu a venit unul dintre martorii citaţi! Aşa că s-a procedat la amânarea cauzei şi la citarea – din nou – a martorului lipsă cu mandat de aducere! Este vorba, aşa cum am scris, despre procesul celor doi poliţişti rutieri de la Poliţia Municipiului Arad, trimişi în judecată pentru luare de mită, faptă ce a avut loc la sfârşitul lunii septembrie a anului trecut. Până acum au fost două amânări în acest proces, ambele din cauza lipsei martorilor. La ultimul termen, care a avut loc în 5 octombrie, instanţa a decis amânarea cauzei pentru data de 19 octombrie „în vederea repetării procedurii de citare cu martorul lipsă cu mandat de aducere”.

Conform procurorilor arădeni, cei doi – agenţi de poliţie în cadrul Biroului Rutier de la Poliţia Municipiului Arad – care se aflau în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, s-au deplasat pentru a constata existenţa unei coliziuni între două autovehicule, coliziune produsă pe raza municipiului Arad, soldată exclusiv cu pagube materiale, iar la faţa locului – procurorii spun că poliţiştii au pretins şi primit de la inculpatul I.I.A. şi de la martorul P.I. – persoane implicate în evenimentul rutier cercetat – câte 200 lei fiecare, pentru a nu-şi îndeplini în mod corespunzător atribuţiile de serviciu. Ce a însemnat, în fapt, acest lucru? Procurorii au precizat că acest lucru însemna ca cei doi poliţişti să nu constate faptele contravenţionale, să nu întocmească proces-verbal de contravenţie şi să nu aplice sancţiunile legale corespunzătoare – în fapt amendă şi suspendarea dreptului de a conduce.

Şi-a recunoscut vina

Bărbatul care a oferit mită poliţiştilor şi-a recunoscut vinovăţia şi a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu procurorul, fiind de acord să primească 2 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare pentru infracţiunea de dare de mită. Conform unei decizii a Tribunalului Arad – înainte ca dosarul să ajungă la judecată – din probatoriu au fost excluse o înregistrare pusă la dispoziția anchetatorilor de către denunțător, dar şi a declarațiilor date de aceeaşi persoană.

Tribunalul Arad a luat hotărârea de a nu mai menţine măsura controlului judiciar faţă de cei doi poliţişti rutieri, Curtea de Apel Timişoara menţinând decizia primei instanţe, astfel că din 13 septembrie, cei doi nu mai sunt sub măsura controlului judiciar.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor