Sute de saci plini cu gunoi menajer au fost colectați în municipiu și județ de către voluntari, elevi și cadre didactice deopotrivă. Din păcate unii aruncă, alții adună, iar acest lucru se vede an de an în cadrul acestor acțiuni în care tone de gunoi sunt colectate de fiecare dată. A lupta pentru o lume mai curată înseamnă în primul rând a-i învăța pe cei mici să prețuiască natura și să o ocrotească atunci când vor fi mari.
Mobilizare generală în județul Arad
Mobilizare generală în județul Arad
Implicare generală în Arad, sâmbătă, 24 septembrie, în cea mai mare acțiune de ecologizare „Let s do it Romania”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad, care a fost inaugurat vineri, se află într-o clădire istorică reabilitată cu şase milioane de euro, în care în urmă cu peste un secol a funcţionat prima şcoală evreiască din Transilvania.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Local
Hoțul nu a fost deocamdată identificat, el reușind să fugă la vederea echipajului Poliției Locale.
Local
Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, își exprimă regretul la trecerea în neființă a prof. univ. dr. Corneliu Pădurean.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!