Acesta revine la ghidonul motocicletei cu care a concurat anul trecut, prima oprire fiind la Misano (Italia), după care clasa Superstock 1000, care şi-a consumat deja 5 etape, face o pauză de trei luni, înaintea rundelor din Spania (Jerez; 20 septembrie) și Franța (Magny Cours; 4 octombrie), la care arădeanul şi-a anunţat, deasemenea, prezenţa. Între timp, Mureșan va reveni în țară, pentru a concura la etape ale întrecerii naţionale, pe care a început-o excelent la Adâncata.
De remarcat că Robert Mureşan a debutat în Superbike în anul 2009, chiar pe circuitul de la Misano, iar anul trecut a terminat pe locul 13 în ierarhia generală a clasei Superstock 1000.
Mureşan revine în Superbike! Prima cursă, în Italia!
Pilotul arădean Robert Mureşan va participa, în week-end, la prima sa etapă din sezonul 2015 al Campionatului Mondial de motocilism viteză Superbike.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
1
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Local
Tradiția gastronomică a Aradului cere instrumente pe măsură în bucătărie. De la preparatele tradiționale bănățene până la rețetele moderne din restaurante, un cuțit bun face diferența vizibilă în rezultatul final. Bucătarii arădeni, fie că lucrează acasă sau în localurile din centrul istoric, știu că lama potrivită transformă gătitul într-o plăcere.
Citiți principiile noastre de moderare aici!