Nadasul, amanat o luna la Judecatoria Fagaras

De Alin Gherasim
Nadasul, amanat o luna la Judecatoria Fagaras
 FĂGĂRAŞ. Magistraţii Judecătoriei Făgăraş au amânat procesul în care Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Arad (în speţă, reprezentantul Prefecturii) a cerut revizuirea sentinţei emise în anul 2006 de Judecătoria Ineu, sentinţă prin care familia Colţeu a fost împroprietărită cu peste 8.700 de hectare de teren agricol, păşune şi pădure.

Potrivit reprezentanţilor instanţei din judeţul Braşov, procesul a fost amânat pentru citarea intervenienţilor. Trebuie precizat că în acest dosar există nu mai puţin de 85 de părţi implicate.

Pe lângă comisia judeţeană de fond funciar şi familia Colţeu, care sunt actorii principali ai judecăţii, mai sunt implicate comisa locală de fond funciar din Tauţ, Romsilva şi încă 80 de locuitori ai satului Nadăş. Totodată, în afară de citarea intervenienţilor, la dosar a fost anexată o precizare, respectiv o nouă probă. „Ca atare, această precizare trebuie comunicată tuturor părţilor implicate în proces”, ne-au declarat reprezentanţii Judecătoriei Făgăraş.

Nadăşul va reintra pe rolul instanţei în data de 26 februarie. Reamintim că Prefectura Arad a înaintat o nouă cerere de revizuire a sentinţei din 2006 prin care extravilanul satului Nadăş a fost retrocedat în natură, după ce toate celelalte cereri au fost respinse de Judecătoria Ineu, iar recursurile au fost respinse de Tribunalul Arad. După ce a înaintat cererea de revizuire, Prefectura a cerut strămutarea procesului de la Judecătoria Ineu către o altă instanţă pentru a elimina orice posibile urme de îndoială ce ar putea plana asupra sentinţei. În tot acest timp, doi dintre magistraţii care au dat decizii în acest caz, sentinţe defavorabile statului şi favorabile familiei Colţeu, respectiv Floriţă Boloş şi Aurel Tripa, au primit condamnări pentru infracţiuni legate de mită şi trafic de influenţă.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !