La conferinţa de presă au fost invitaţi judecătorul Mircea Dinică, liderul Noii Drepte de la Oradea- Costi Ciordaş, precum şi reprezentantul PRM Arad- Gruparea Funar- Virgil Ţăranu.În timp ce Mircea Dinică s-a axat pe o posibilă manipulare a etnicilor maghiari din România, în scopul afectării stabilităţii României ca membru NATO, Dumitru Măgureanu, Costi Frăţilă şi ceilalţi au comentat luările de poziţie ale MAE, preşedintelui Traian Băsescu şi MAE ungar. Concluzia a fost că, deşi prea multă toleranţă este un îndemn tacit la perpetuarea acţiunilor revanşarde, în nici un caz nu este permis să acuzi statul ungar, mai ales că acesta, prin instituţiile abilitate, s-a delimitat de aberaţiile liderului Jobik. Întrunirea se va concretiza printr-un apel către toate etniile din România de a respinge acţiuni şi declaraţii ale extremiştilor unguri de genul celor de la tabăra de vară. Cu amendamentul că şi românii de etnie maghiară trebuie să renunţe la sprijinirea unor astfel de acţiuni, în caz contrar urmând să răspundă în faţa legii.
Nationalistii riposteaza
ARAD. Mişcarea Noua Dreaptă Arad a organizat, marţi, la sediu, o conferinţă de presă, pentru a riposta faţă de declaraţiile liderului partidului ungar de extremă dreaptă Jobik, făcute la tabăra de vară a tinerilor maghiari.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea au dat de pământ cu Dinamo, la ultima reprezentație din acest an în Superliga.
ARADON Sport local
Arădencele au obținut a 8-a victorie din campionat și termină anul pe primul loc.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuții - atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual.
Local
Bărbatul de 29 de ani, din județul Bihor, a fost identificat și reținut, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Local
Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din Socodor, care a dat foc resturilor menajere, plastice și vegetale, la marginea satului.
2
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Local
Târgul Regal de Crăciun poate fi vizitat până duminică: sâmbătă va urca pe scenă maestrul Gheorghe Turda, iar duminică Ștefan Hrușcă va susține un recital de colinde.
2
Citiți principiile noastre de moderare aici!