Neagu si Firtulescu pleaca de la UTA!?

De Leo Sfara
Reactualizat la:
1Comentariu
Neagu si Firtulescu pleaca de la UTA!?
Cei doi jucători l-au anunțat pe Catanzariti că vor să părăsească echipa, motivul fiind Adrian Marțian.

Arad. Lucrurile încep să se limpezească, puțin câte puțin, la UTA. Este clar că Adrian Marțian va rămâne la cârma clubului, iar Giovanni Catanzariti îl va sprijini în vederea aprobării planului de reorganizare, tocmai pentru ca prietenul lui Mutu să devină administratorul societății, italianul scăpând – astfel – basma curată în cazul unei plângeri penale.

Micșa – out, vine Barbu!

Prima mișcare a acționarilor va avea loc miercuri și constă în schimbarea lui Dorin Micșa din funcția de administrator special. Dorin Stana și Dan Proca au propus retragerea dreptului de administrare, iar pe 16 ianuarie, Micșa își va pierde dreptul de semnătură. Totul a fost pus la cale pentru a i se face vânt și lui Marțian, dar acesta s-a mișcat repede și – până ca Micșa să fie înlăturat – acționarii vor numi un alt administrator special, în persoana lui Cătălin Barbu. Marțian, Catanzariti și Guzzardi vor face schimbarea cu o zi înainte de a se merge la Tribunal, pentru a se evita alte neplăceri pe care le-ar putea avea.

Două plecări sigure

Cum „era Marțian” va continua, doi dintre jucătorii exponențiali vor părăsi UTA. George Neagu l-a anunțat pe Giovanni Catanzariti că nu mai vrea să rămână la Arad, iar Firțulescu alege aceeași cale. Neagu a infirmat informația noastră, spunând că nu vrea să plece de la UTA. Oricum, cei doi nu sunt pe placul finanțatorului, care a declarat, în mai multe rânduri, că îi va da afară, fiind principalii (alături de Apostu) contestatari ai lui.

Falub schițează lotul

Deși nu ne răspunde la telefon, am aflat că Adrian Falub lucrează, deja, la alcătuirea lotului de jucători. Mai mulți fotbaliști vor fi puși pe liber, iar alții ar urma să vină la UTA. Nimeni, însă, nu suflă o vorbă, așteptându-se data de 20 ianuarie, pentru ca antrenorul să vină la Arad și să semneze actele.

Meciuri amicale

Deși nu se poate face un program de meciuri amicale, cei de la UTA au fost sunați de conducătorii liderei seriei a IV-a din liga a III-a, FC Caransebeș, dar și de cei ai echipei SC Bacău. Falub a fost anunțat, dar și el așteaptă ziua de 20 ianuarie.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor