De la schimbat de programă, comasări de materii, combinații de școli sau catedre, până la experiențe pe examene. Pe toate le trăim în fiecare an și, după cum ne-am obișnuit deja, schimbările se fac de ieri pe azi, mâine fiind foarte posibil ca miniștri, consilieri și secretari să vină cu o altă schimbare și să modifice acte pe care încă nici nu s-a uscat cerneala.
Dacă ai cumva neșansă să fii părinte de copil în clasă terminală, aș putea spune că ești condamnat la un an de stres, care se răsfrânge atât asupra ta, cât și asupra copilului. Stai și aștepți de la o săptămână la alta să vezi dacă nu cumva programa examenelor se schimbă, dacă nu cumva cineva va veni cu ideea de a muta examenele cu „doar” vreo 3 luni mai devreme, sau dacă forma examenelor este cea pe care s-a experimentat cu an înainte sau e nevoie să facem din nou și din nou câte o reformă, schimbare sau modificare. Și din păcate nu vorbim de modificări făcute după 4-5 ani de testare a unui sistem de evaluare, ci vorbim de schimbări care se fac mai des ca trecerea la ora de iarnă.
Și pentru că nici acest an școlar nu putea începe fără ca o modificare să dea peste cap toată organizarea deja făcută, Ministerul a decis că e momentul să remedieze problema limbii române predate în clasele primare la specializări în limbi maternă. Și așa s-a făcut că înainte cu vreo 10 zile de începerea anului școlar învățătorii de la clasele unde se învață în limbi materne să fie considerați brusc ca fiind insuficient calificați pentru a-i mai învăța limba română pe cei mici. Dacă învățătorii sunt sau nu competenți este o altă discuție, problema cea mai stringentă îl privește tot pe copilul de 8, 9 ani, care va trebui să priceapă de ce învățătorul lui nu mai e bun, de ce se schimbă și de ce ar fi mai bun un profesor oarecare.
Puși în fața unui fapt împlinit, un Ordin de Ministru, nu prea mai avem ce face, după cum ne-au transmis și mai marii Inspectoratului Școlar Județean, dar nu putem totuși să nu ne spunem și noi off-urile. Experimentăm pe niște copii care nu au nicio vină, ducem mereu reforme care se dovedesc incoerente și incorect aplicate. Și atunci nu pot decât să reiau rugămintea unui părinte, rostită în fața inspectorilor școlari: Vă rugăm, nu mai bâjbâiți pe copiii noștri!
Dacă ai cumva neșansă să fii părinte de copil în clasă terminală, aș putea spune că ești condamnat la un an de stres, care se răsfrânge atât asupra ta, cât și asupra copilului.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!