Nu separatism, ci unitate

De Simion Todoca
1Comentariu
Dorin Şiclovan Foto: JA
Dorin Şiclovan Foto: JA
Dorin Şiclovan infirmă zvonurile privind contrapunerea organizaţiei municipale PNL celei judeţene.

ARAD. Candidatul la preşedinţia organizaţiei municipale PNL Arad, Dorin Şiclovan, a declarat că nu doreşte să câştige în scopul „emancipării ” faţă de conducerea judeţeană, ci dimpotrivă, pentru a o întări.

„Sunt unele zvonuri că s-ar dori ca organizaţia municipală să aibă o mai mare „autonomie ” faţă de judeţ, să se contrapună acesteia. Din punctul meu de vedere, ar fi cea mai mare greşeală, aşa cum am mai spus, organizaţia judeţeană trebuie să aibă o pondere crescândă în opţiunile electoratului, iar aceasta nu se realizează prin separatisme, ci prin unitate, prin coordonare. După părerea mea, zvonurile nu sunt întemeiate, fiind, mai degrabă, un fel de ecou al unor mici nemulţumiri faţă de nerespectarea strictă a protocolului PSD-PNL. Este drept, unele derapaje au existat, dar aceasta nu înseamnă că USL nu trebuie să funcţioneze în continuare, ci dimpotrivă, iar pentru eliminarea derapajelor conducerea PNL pe municipiu trebuie să acţioneze împreună cu cea judeţeană. Lucru firesc, din moment ce face parte din aceasta ”, spune Şiclovan.

Taguri: , , , ,


1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor