Numărul unic, obținut în 3 minute

De Andreea Pintea
Numărul unic, obținut în 3 minute
Numărul unic de identificare a caselor de marcat se obține online în cel mult trei minute, conform informațiilor de la Fisc.

Documentele necesare solicitării și atribuirii numărului unic de identificare a aparatelor de marcat electronice pot fi depuse online prin intermediul Spațiului Privat Virtual. Prin intermediul formularului C801 se poate solicita emiterea certificatului de atribuire a numărului unic de identificare pentru mai multe aparate de marcat electronice fiscale în vederea instalării în mai multe zone geografice.

„Verificarea formularului C801 depus prin Spațiul Privat Virtual durează în medie un minut. Într-un interval de timp similar se emite certificatul de atribuire a numărului unic de identificare a aparatelor de marcat și se comunică în contul de SPV. Prin urmare, dacă utilizează această facilitate oferită de ANAF în colaborare cu Centrul Național pentru Informați Financiare din cadrul MFP, operatorii economici pot obține certificatul în cel mult trei minute”, spun reprezentanții Fiscului.

Ghid pe site și call-center

Totodată, pe site-ul www.anaf.ro/Asistență Contribuabili/Ghiduri curente, a fost publicat Ghidul cu privire la înregistrarea informațiilor privind aparatele de marcat electronice fiscale, precum și la emiterea Certificatului de atribuire a numărului unic de identificare. Informații suplimentare se pot obține și telefonic, apelând Serviciul central de asistență telefonică a contribuabililor – Call-center, la nr. de telefon 031.403.91.60.

„Agenția Națională de Administrare Fiscală a întreprins toate demersurile pentru a facilita operatorilor economici obținerea numărului unic de identificare a caselor de marcat și le recomandă acestora să solicite certificatele prin intermediul Spațiului Privat Virtual. ANAF este preocupată permanent de îmbunătățirea serviciilor, strategia sa vizând dezvoltarea comunicării în mediul electronic, pentru a oferi contribuabililor o interacțiune rapidă și modernă cu instituția”, mai subliniază reprezentanții ANAF.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !