Cadre didactice din Polonia, Grecia şi Turcia au trecut, luni, pragul Şcolii Gimnaziale Nr.5 din Arad, dând startul activităţilor programate în cadrul proiectului Erasmus+ Bilingual Education: A step ahead. Oaspeţii au fost primiţi cu pâine şi sare, iar câţiva elevi ai şcolii, îmbrăcaţi în costume populare tradiţionale româneşti, le-au urat un călduros bun-venit. A urmat un scurt program artistic susţinut de elevi şi profesori de la Gimnazială 5, multe aplauze şi multe fotografii. Entuziasmul s-a transferat, apoi, în sălile de clasă, unde dascălii aveau programate lecţii de ştiinţe, matematică, muzică, engleză sau educaţie fizică. Activităţile vor continua şi zilele următoare, joi urmând a avea loc o conferinţă internaţională având ca temă educaţia bilingvă. „În cadrul conferinţei se vor disemina exemple de bune practici şi produsele intelectuale obţinute în primul an de proiect şi se vor prezenta lucrări de specialitate pe tema educaţiei bilingve şi a metodelor de predare a limbilor moderne” – spune prof. Maria Paşcalău, director al Şcolii Gimnaziale Nr.5 Arad.
Oaspeţi din Polonia, Grecia şi Turcia la Gimnazială 5
Oaspeţi din Polonia, Grecia şi Turcia la Gimnazială 5
Sunt parteneri ai şcolii arădene, în cadrul proiectului Erasmus+ Bilingual Education: A step ahead.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Un italian stabilit în Arad a participat la un concurs extrem în Italia, reprezentând orașul nostru chiar în țara lui de baștină.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 18-12-2025 sunt următoarele:
România
Rapperul american Wiz Khalifa a fost condamnat definitiv joi de Curtea de Apel Constanța la o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu, după ce în iulie 2024 și-a aprins o țigară cu canabis pe scenă, în timp ce susținea un concert la Festivalul „Beach, Please!” de la Costinești.
ARADON Sport local
ARAD. Clubul Sportiv Municipal Arad încheie anul 2025 cu rezultate și performanțe notabile. Ierarhia celor mai valoroşi 10 sportivi a fost întocmită în baza punctajului obținut în competițiile oficiale naționale și internaționale.
Local
Conducerea filialei judeţene de Cruce Roşie a făcut bilanţul pe 2025 şi le-a mulţumit voluntarilor.
Local
Magia Crăciunului a prins viață alături de copiii din centrele sociale din municipiul Arad.
Evenimente
Recitalurile ceor trei artişti sunt programate în cadrul Târgului de Crăciun de pe Domeniul Regal.
2
Local
Publicul este invitat pe 19 și 20 decembrie să descopere Grăniceriul „îmbrăcat” în mii de lumini și să trăiască magia sărbătorilor de iarnă, în mediul rural.
Citiți principiile noastre de moderare aici!