Oncologia – sabia lui Damocles

De Simion Todoca
10Comentarii
Oncologia – sabia lui Damocles
© Şefii CJA fac demersuri pentru proiect Foto: JA
Proiectul spitalului de oncologie depinde de Guvern.

Şefii Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca- preşedinte, Claudia Boghicevici şi Sergiu Bîlcea- vicepreşedinţi, au susţinut o conferinţă de presă pe temă participării celor 53 de de delegaţi ai PNL la Liga Aleşilor Locali, de la Braşov. Printre altele, Rezoluţia prezentată acolo de către Claudia Boghicevici a avut la bază iniţiativa arădenilor, după multiple discuţii cu aleşii din judeţ, în special pe tema motivării şi responsabilizării angajaţilor şi aleşilor din administraţia publică locală prin majorări salariale substanţiale. La aceasta, în urma dezbaterilor pe ateliere, s-au adăugat şapte măsuri prioritare care vor fi cuprinse în programul de guvernare al PNL.

Riscuri majore

O temă pe care s-a insistat foarte mult la conferinţa de presă a fost legată de punctul 7 al Rezoluţiei, simplificarea procedurilor pentru creşterea gradului de atragere a fondurilor europene şi pentru implementarea proiectelor de dezvoltare locală. Claudia Boghicevici a dat un exemplu concret: proiectul pe fonduri europene pentru construirea spitalului de Oncologie. Chiar dacă face parte din domeniile considerate strategice de către UE, având punctajul necesar eligibilităţii, riscul pentru CJA este unul enorm. Conform unei directive europene, în caz că, pe perioada derulării proiectului, apare un proiect similar din domeniul privat, CJA se obligă să restituie integral fondurile atrase, plus penalizări !Aceasta, pentru că s-ar intra sub incidenţa ajutorului de stat, un subiect extrem de sensibil în UE. Cum realizarea unui spital ar dura ani la rând, riscul este major, iar CJA nu şi-l poate asuma, pentru că tot arădenii ar trebui să plătească.

Soluţia

Pentru ca proiectul să poată fi demarat, reprezentanţii CJA vor merge la Bucureşti, la Autoritatea de Management şi Oficul Concurenţei, pentru a-i convinge să urmeze exemplul Ungariei, unde Guvernul şi-a asumat responsabilitatea derulării unor asemenea proiecte, suportând riscul intrării sub incidenţa ajutorului de stat. Dacă se va cădea de acord cu cele două instituţii, acestea ar urma să solicite Guvernului să emită o Hotărâre de Guvern în acest sens. Rămâne de văzut ce va decide Guvernul de tehnocraţi, pentru ca strădaniile arădenilor, remarcabile, să nu fie zadarnice.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor