Cadoul a fost făcut în ultima zi a lunii aprilie, cu ocazia unei vizite a Alteţelor Lor Regale la Patriarhatul Ortodox din Ierusalim. „Preafericitul Părinte Teofilos a oferit Principesei Moștenitoare și Principelui Radu o frumoasă icoană, ce va fi așezată în Mica Biserică aflată în construcție în Parcul Regal de la Săvârșin” – notează romaniaregala.ro.
Parcul Regal va avea biserica
Reactualizat la:
SĂVÂRŞIN. O bisericuţă ortodoxă urmează să fie construită pe Domeniul Regal de la Săvârşin. Chiar dacă obiectivul se află deocamdată în faza de proiect, se ştie cu certitudine că interiorul sfântului lăcaş va fi împodobit cu o icoană pe care Patriarhul Ierusalimului a dăruit-o Principelui Radu şi Principesei Margareta.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
6
Local
Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii "Aurel Vlaicu" (UAV) Arad, care a fost inaugurat vineri, se află într-o clădire istorică reabilitată cu şase milioane de euro, în care în urmă cu peste un secol a funcţionat prima şcoală evreiască din Transilvania.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.
Local
Hoțul nu a fost deocamdată identificat, el reușind să fugă la vederea echipajului Poliției Locale.
Local
Președintele PNL Arad, Gheorghe Falcă, își exprimă regretul la trecerea în neființă a prof. univ. dr. Corneliu Pădurean.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!