Partidul România Unită- eurosceptic

De Simion Todoca
3Comentarii
Adrian Mureşan Foto: JA
Adrian Mureşan Foto: JA
Consiliul Naţional al PRU a adoptat o Rezoluţie de respingere a directivelor „antiromâneşti” ale Comisiei Europene.

Prezent la lucrările Consiliului Naţional PRU, de la Braşov, Adrian Mureşan, liderul PRU Arad, argumentează poziţia partidului faţă de unele decizii ale Comisiei Europene de natură să afecteze România. „Trebuie să precizez că Partidul România Unită nu se pronunţă împotriva Uniunii Europene sau apartenenţei României la aceasta, însă respinge cu fermitate măsurile împotriva intereselor României. Aşa cum se arată şi în Rezoluţie, Comisia Europeană devine pe zi ce trece un organism tot mai birocratic, independent de voința popoarelor care constituie Uniunea și care are o agendă proprie de federalizare, deznaționalizare și de îngenunchere a națiunilor componente ale proiectului european”. Astfel, PRU este împotriva : acceptării de cote de imigranți non-UE; căsătoriei între persoane de același sex ; acceptării unei alte limbi oficiale în România în afară de limba română; acordării de privilegiipentru minorităţi, în defavoarea majorității”etc. Nu în ultimul rând, PRU crede că România nu trebuie să adopte moneda Euro şi nici să accepte constrângerile legate de limitele deficitului bugetar, care împiedică dezvoltarea ţării.

„ Nu mai putem tolera protejarea multinaționalelor în defavoarea intreprinderilor românești mici și mijlocii, inclusiv subvenționarea marilor lanțuri de supermarketuri din Europa pentru a cuceri piața românească, impunerea unor cote de redevențe umilitoare pentru exploatarea resurselor naturale românești. Nu mai acceptăm anularea politicii externe proprii a României , căreia i se cere să se subsumeze deciziilor unor state puternice din UE care au o agendă proprie pe plan extern și o impun și altor țări sub pretextul politicii comune europene şi anularea neutralității militare a României”, spune Adrian Mureşan.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor