După ce, în anul 2011, a fost întocmită lista de exproprieri, fiind stabilită suma de 1 milion de lei, bani ce ar fi urmat să intre în buzunarele oamenilor şi firmelor care au teren în zonă, acum lista se schimbă. Şi, bineînţeles, şi suma. Şi nu va fi oferită o sumă mai mică, ci una mai mare. Noua listă a exproprierilor ajunge la o sumă totală ce trebuie plătită de 1,2 milioane lei. După nişte rectificări, statul a ajuns la concluzia că trebuie să plătească mai mult. Iar conturile care se vor umple cu bani de la stat sunt cele ale Imotrust SA, care va primi cu 60.000 de lei mai mult decât în estimarea iniţială, şi cel al unei alte societăţi, Wes System, care va primi cu aproape 40.000 de lei mai mult decât în 2011. Restul sumei se împarte între ceilalţi zeci de arădeni, firme şi persoane fizice, care au rămas fără teren pentru ca pasajul să fie ridicat.
Pasajul, cu bani mai mulţi
ARAD. Lucrările la pasajul de la CET au fost suspendate din nou. Dar Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale continuă să plătească bani frumoşi pentru acest proiect.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Elevii lui Adrian Mihalcea au dat de pământ cu Dinamo, la ultima reprezentație din acest an în Superliga.
ARADON Sport local
Arădencele au obținut a 8-a victorie din campionat și termină anul pe primul loc.
România
Președintele Nicușor Dan anunță că a primit de la magistrați sute de pagini de materiale relevante despre problemele din Justiție, iar consultările de luni de la Cotroceni vor avea loc în mai multe runde de discuții - atât cu grupuri de magistrați care doresc să participe împreună, cât și individual.
1
Local
Bărbatul de 29 de ani, din județul Bihor, a fost identificat și reținut, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Local
Casa de avocatură a turcilor de la Nurol a anunțat câștigarea definitivă a contractului, în urma contestațiilor depuse de ucrainenii de la Automagistral Pivden, însă lucrările sunt încă departe de a începe.
1
Local
O seară intensă în sala Teatrului, acolo unde Liga Studenților UAV a conceput un spectacol al contrastelor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!