La nici 49 de ore de la meciul cu Farul, UTA a disputat, astăzi, restanța cu ilfovenii de la Concordia Chiajna. Montați la maxim în urma scandalului legat de programarea jocului, arădenii au demonstrat cum se câștigă un meci și cu inima! Susținută admirabil de un stadion neașteptat de plin pentru o zi lucrătoare, campioana de toamnă a Ligii a II-a a început cum nu se poate mai bine partida de pe stadionul Motorul. Era minutul 6, atunci când Oroian a pătruns în viteză în careu, pe partea stângă, iar Ivanovici l-a faultat clar, din spate. Penalty-ul, acordat fără ezitare de centralul Omuț, a fost transformat cu ceva emoții de Romario Moise, Greab atingând mingea, care însă a intrat în poartă. Chiajna a fost timidă și nu a avut replică, preferând în continuare să se apere, în vreme ce UTA a interpretat cu exactitate planul tactic pus la cale de Gyuszi Balint. Până la pauză, diferența se putea mări, la ocaziile mari ratate de Miculescu, în minutul 32, reluare cu capul milimetric pe lângă poartă și de Oroian, în minutul 36, care scăpat singur cu Greab, a tras în acesta din doar șase metri. Oaspeții au avut și ei o șansă mare pe final de repriză, când Ciucureanu, singur în șapte metri, a reluat cu capul direct în brațele lui Iacob.
Chiajna a ieșit mai decisă de la vestiare și a început să pună presiune pe UTA, fără însă a fi foarte periculoasă, asta și pentru că a avut în față o echipă determinată și încrezătoare. Dobroslavevici a tras puțin pe lângă poartă, în minutul 60, dar peste trei minute avea să se consemneze un moment psihologic al meciului. Lansat bine de Melinte, Buhăcianu a sprintat spre poartă adversă, dar a fost fautat din postură de ultim apărător de Ion, care avea să fie eliminat!
În superioritate numerică, UTA s-a mulțumit să controleze tactic partida și să nu îi ofere spații adversarei. Buhăcianu și Ioniță l-au mai pus la încercare pe Greab, iar la poarta cealaltă, Păun a reluat cu capul peste poartă, în urma unui corner. UTA a evoluat eroic, iar fluierul final a declanșat fiesta pe arena din Aradul Nou, jucătorii sărbătorind victoria, deja în stilul tradițional, alături de galerie. UTA își privește adversarele de sus la final de tur, iar parcursul de excepție de pe teren propriu face din arena Motorul o adevărată fortăreață, ce va fi greu de cucerit!
UTA – Concordia Chiajna 1-0 (1-0)
Stadion „Motorul”, teren sintetic, timp excelent pentru fotbal, spectatori 2500. A marcat: Moise, min.7 (penalty)
UTA: Iacob – Tomozei, Fl. Ilie, Melinte, Bustea – Miculescu, Hrezdac, R.Moise, Oroian (Isac) – Ioniță (Vulturar), C.Rus (Buhăcianu). Chiajna: Greab – Ivanovici, Dumitraş, Dobrosavlevici, Fota – Albu – Ion, Ciucureanu (Păun), Obedeanu (Ivan), Nica – Bari (Neagu). Au arbitrat: Marius Omuț (Satu Mare) – la centru, Alexandru Filip (Timișoara), Cosmin Bojan (Târgu Mureș) – asistenți. Obs. FRF: Ștefan Szilaghi (Satu Mare), Radu Bîtea (Oradea).
http://www.aradon.ro/uta-concordia-chiajna-0-0/2362926
Trimite articolul
XFORTA UTA_ARAD Miar placea foarte mult promovarea.in LIGA 1
felicitari si tinetio tot asa forza uta
Bravooooo . Sunteți cei mai tari. Sunteți foarte puternici. Suntem foarte mandrii de voi. Meritati din plin promovarea. Dupa doar 48 de oare ati dovedit ca o meritati. CINE E PE PRIMUL LOC..CINE E PE PRIMUL LOC.. UTA EEE… UTA EEEE. Pt noi doar UTA CONTEAZA…… PS: M..E POLI… M..E RAPID